"Prezentul lucrează în favoarea viitorului".

Stimaţi colegi,
Deşi memoria colectivă este eternă, din când în când trebuie să o retrezim în actualitate, la momente care ţin de viaţa noastră de toate zilele, ca să vedem dacă nu am uitat, cumva, lucruri importante, lucruri pe care nu avem dreptul să le uităm "..
Acum şi aici, aş voi să împrospătez memoria noastră cu privire la evenimentele care ne-au marcat destinul ca popor pe Terra. Aşadar, 28 iunie 1940, dată fatidică pentru poporul român, scrisă cu litere de sânge în istoria României, dată la care au nimerit pe mâna Rusiei şi a Ucrainei pământurile româneşti: Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor.
Spuneam, cândva, în Parlamentul URSS, că nici constituţia stalinistă, cea mai reacţionară, din 1936, nu admitea rapturile teritoriale şi fondarea unor state pe teritoriul statelor cotropite, am spus-o şi în Parlamentul Republicii Moldova, dar faptu-i împlinit. România a recunoscut Republica Moldova, în 1991, ceea ce consolidează şi mai mult status - quo-ul nelegiuirii din 1940. Să ne punem o simplă întrebare: s-a schimbat oare în bine situaţia românilor dintre Prut şi Nistru, o dată cu declararea pompoasă a suveranităţii? Faptele dovedesc altceva: că unica deosebire între republica sovietică de ieri şi cea suverană de azi constă în absenţa a două litere "S" şi "S". În loc de RSSM, e Republica Moldova.
Cu o asemenea clasă politică mioapă, ca să nu spunem trădătoare de naţiune, ne-am pomenit cu două state într-un singur stat, cu ambasade şi consulate în diferite capitale ale lumii, dar, cel mai grav, cu o sciziune în propriul neam, sciziune care durează de 65 de ani.
Biata Basarabie, care se zbate să-şi păstreze identitatea românească, a fost părăsită din nou, o dată cu recunoaşterea de către România a Republicii Moldova şi a pornit iarăşi tăvălugul colonizării ruseşti. În 1991, a fost înăbuşită Mişcarea de Eliberare şi Reîntregire Naţională, iar în 1992 a fost declanşat conflictul din Transnistria, un război sângeros între un stătuleţ, aşa-zis suveran, Republica Moldova (cu armata a 14-a în coastă) şi un mastodont imperialist uriaş, care este Federaţia Rusă. Jertfele au fost imense, au murit mii de tineri pentru acelaşi ideal: eliberarea de sub ocupaţia străină. Iar unii deţinuţi politici, din grupul Ilaşcu, zac şi acum în puşcăriile din Transnistria, a cărei administraţie sfidează nu doar legile şi instituţiile Republicii Moldova, dar şi pe cele europene şi pe cele internaţionale. Republica Moldova versus colosul din Est e o zbatere între a fi şi a nu fi.
Dar care este atitudinea României în toată această epopee istorică ? A plecat pentru scurt timp regimul Iliescu, lui succedându-i-se cel al lui Constantinescu. Care este performanţa impresionantă a lui Constantinescu şi a guvernării sale, vis-à-vis de teritoriile româneşti? Aceea care nu ne înveseleşte deloc, aceea că toţi românii au rămas sideraţi când în 1997, România oferă Ucrainei, pe timp de pace, şi nu de război, nesilită de nimeni, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în conformitate cu Tratatul Româno-Ucrainean, semnat cu generozitate de către expremierul Ciorbea. Şi iar a pornit tăvălugul, de asta dată, a colonizării ucrainene peste dulcea Bucovină. Au fost vânaţi liderii comunităţii româneşti din zonă, a început, într-o hidoasă veselie, închiderea şcolilor cu predare în limba română, promovarea agresivă a conceptului aberant de existenţă a două etnii: română şi moldovenească. De ce ? Pentru că în felul acesta se urmărea ca românii să fie dispersaţi numeric şi să le fie îngrădit accesul în organele legislative ale Ucrainei. Anume aşa se explică că am pierdut un deputat în Rada Ucraineană, pe domnul Ion Popescu.
A venit, în sfârşit, la putere regimul Băsescu, de parcă toate păreau bune şi frumoase, declara domnul Băsescu dintr-un început: "Să trăiţi mai bine, românilor !" Apoi a urmat acea declaraţie fulminantă, că Republica Moldova este o prioritate pentru România. Declaraţia respectivă a avut un ecou răsunător în Republica Moldova. Societatea civilă chiar a lansat o iniţiativă de colectare a semnăturilor pentru săvârşirea Unirii, cum s-ar zice, "unirea din popor". mai ales în rândurile tineretului, a fost pur şi simplu un extaz, un entuziasm general; tinerii nu se pot împăca cu gândul că sunt sub ocupaţie de 65 de ani.
Dar să analizăm la rece în ce constă prioritatea declarată de domnul preşedinte Traian Băsescu. Cum se realizează această prioritate, în realităţile crunte din Basarbia ? Păi, vă spun: nicicum. Ştie oare domnul Băsescu ce se întâmplă cu adevărata Republică Moldova ?
1. Ştie că intelectualii care au iniţiat Mişcarea de Eliberare Naţională mai sunt şi acum terorizaţi, daţi afară din serviciu, iar unii apucă drumuri străine ? Doctori în ştiinţe filologice, sociologice sau filosofice zidesc, tencuiesc, curăţă latrine, culeg căpşuni prin Spania, Italia şi alte ţări ale lumii?
2. Ştie oare Traian Băsescu că nici măcar ajutoarele care se ofereau cândva prin Fondul Moldova presei, editurilor, uniunilor de creaţie, mânăstirilor, muzeelor, bibliotecilor nu se mai acordă, Departamentul Românilor de Pretutindeni din România fiind, de jumătate de an, mereu în reorganizare ?
3. Ştie că federaţia Rusă pune în practică un plan diabolic, cu scopul de a atrage tineretul din Basarabia în câmpul muncii (mai cu seamă materia cenuşie), oferindu-le casă şi masă, cu o singură condiţie - să renunţe la cetăţenia Republicii Moldova ?
4. Ştie oare domnul Traian Băsescu că Vladimir Voronin şi guvernul său, pe de o parte, îl păcăleşte pe preşedintele României cu aşa-zisele bune relaţii, iar, pe de altă parte, îndeplineşte toate comenzile Moscovei, printre care cea mai recentă e introducerea vechii istorii sovietice în şcoli, în detrimentul istoriei românilor ?
5. Şi ultima, dar nu în ultimul rând, ştie oare domnul Traian Băsescu că securitatea Republicii Moldova este, în fond, o filială a serviciilor federale ruseşti, la fel cum era pe vremea fostului preşedinte Iliescu, securitatea României ?
Dacă ştie toate acestea domnul Traian Băsescu, de ce nu ia nici o atitudine ?
Se afirmă adesea că Republica Moldova ar fi o povară şi un obstacol în calea europeană a României. La fel cum ţările avansate ale Uniunii Europene acceptă România, în pofida decalajului existent între ele, la fel şi România ar trebui să susţină necondiţionat aspiraţia românilor din Basarabia şi din celelalte teritorii înstrăinate de a fi împreună cu ţara-mamă. Oare ideea unei Europe unite este superioară ideii de unitate a unei naţiuni ? Europa apără drepturile oamenilor, iar un drept natural al românilor basarabeni şi bucovineni este recunoaşterea şi afirmarea identităţii lor naţionale fireşti, drept de care sunt privaţi în conjunctura politică actuală.
Iată de ce, doamnelor şi domnilor, e necesar ca, din când în când, să ne împrospătăm memoria cu lecţiile trecutului. Să acţionăm cu hotărâre în prezent, pentru a nu lăsa nedreptatea să lucreze în viitor. Prezentul lucrează în favoarea viitorului.
Câte proiecte politice ar trebui să se mai realizeze ca să vină şi clipa de graţie a acestui neam: reîntregirea? Câtă istorie trebuie să mai treacă şi cât sânge trebuie să se mai verse ca să se facă măcar un pic de dreptate pentru poporul român?!
Mulţumesc.