De la o vreme, s-a cam răcit aşa-zisa prietenie dintre România şi o palmă a ei de pământ - Republica Moldova. Şi cum să nu se răcească, ba chiar să se înzăpezească, atunci când bat vânturi mari dinspre Kremlin, dinspre Siberia.
Îmi zic în sinea-mi câteodată: vai, câte pământuri au aceşti oameni pre nume ruşi, la ce le-ar mai trebui şi această minusculă firimitură – Basarabia, minusculă în comparaţie cu întinsele stepe ruseşti. Şi totuşi, le trebuie, ca un fel de pod, platformă pentru ieşirea lor spre Vest.
Îmi amintesc, în 1989, la Congresul al doilea al Deputaţilor Poporului din URSS (eu şi încă 54 colegi veniţi din partea RSSM, pe atunci), le-am spus de la obraz colonizatorilor noştri din Imperiul Sovietic, mai bine zis, Imperiul Răului mai multe alocuţiuni. Astăzi, însă, mă voi ocupa numai de una dintre ele, din cauza declaraţiilor agresive ale preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin. Acest om, care, pe când era ministru de interne în Basarabia, sau R. Moldova, totuna, pe când îi sălta scaunul de sub şezut, se ruga de noi, scriitorii, să potolim sutele de mii de oameni care se adunaseră în faţa Ministerului de Interne, al cărui cap era. Ba mai mult ca atât, ne tot arăta nouă, lui C. Vieru, N. Dabija, L. Lari şi părintelui P. Buburuz, cât de credincios este el, scoţându-şi de după reverul hainei iconiţa cu Măicuţa Domnului. Nouă, scriitorilor mai sus pomeniţi, precum şi preotului P. Buburuz, nu ne ardea că-i zboară scaunul de sub fund, ne durea că generalii ruşi din suita lui ameninţau să bage câteva mitraliere peste mulţimea adunată şi să facă vărsare de sânge.
Dar, se pune întrebarea: de ce s-au adunat oamenii? Pentru că fuseseră arestaţi 12 tineri între 17 şi 19 ani, care cântau cântece despre unire la monumentul lui Ştefan cel Mare. Parcă-i văd şi acum cântând: „Trăiască, trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”. Da, pentru cântece patriotice au fost arestaţi acei copii de către subalternii tovarăşului Voronin, duşi în subsolurile MIM, zvântaţi în bătăi, fără vreun ajutor de nicăieri.
Anume de aceea s-au revoltat cetăţenii Chişinăului, anume de aceea au aruncat cu sticle coctail Molotov în clădirea MIM, de i s-a aprins aripa stângă, anume de aceea tot noi, scriitorii, şi un preot alături de noi, ne-am dus la Ministerul de Interne. Însă, repet, nu ne interesa scaunul ministrului de pe atunci, Vladimir Voronin, ci copiii închişi la subsol, ci mulţimile mâniate, care vroiau să şteargă de pe faţa pământului Ministerul de Interne al Moldovei, şi pe Vladimir Voronin. După îndelungi negocieri cu generalii ruşi, care voiau să tragă în oamenii revoltaţi, după avertizări din partea noastră, a scriitorilor, că ne vom adresa Tribunalului de la Haga, dacă nu eliberează tinerii, generalii ruşi au lăsat-o mai moale inclusiv Vladimir Voronin, care de parcă era un fel de copil de trupă. Şi noi, scriitorii, cu un preot lângă noi, am salvat şi tinerii şi mulţimile, ducându-i pe toţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale fără vărsare de sânge. Nu ne mai păsa că, astfel, i-am salvat scaunul său de ministru. Şi acum, acest plângăcios de Voronin, după numele tatălui de-al doilea, adică vitreg, cutează să dea lecţii de bună purtare Ţării-mamă, România, o face pe îndrăzneţul. Ruşine să-i fie cu aceste declaraţii mizerabile din ultimul timp. De parcă cineva e prost şi nu pricepe: a fost strâns cu uşa pentru afaceri dubioase săvârşite cu fiul său şi sistemul farmaceutic din Republica Moldova.
Atitudinea Statului Român cu privire la declaraţiile preşedintelui R.Moldova, Vladimir Voronin, mie, personal, mi se pare, prea delicată. Unii dintre politicienii români mai aruncă fraze de genul: să nu rănim sensibilităţi.
Care sensibilităţi, doamnelor şi domnilor, când ăştia au ucis oameni şi dansează pe rănile noastre? Să ne amintim măcar atât. Pactul Ribbentrop - Molotov a fost condamnat şi de români şi de ruşi. Aşa că, lăsaţi să se răcească până la anulare relaţiile între patrioţi şi patrihoţi. Basarabia aparţine României din timpuri străvechi. Mai nou, pentru neiniţiaţi în 1917 toate coloniile Guvernului Ţarist Rus au fost eliberate, printre care şi Basarabia, care a devenit republică democratică la 2 decembrie 1917. Să nu uităm, pe vremea aceea, la Kiev a avut loc şi Congresul tuturor naţiunilor eliberate. Au fost decretate drepturile acestor naţiuni. Aşadar, să nu mai umble tov. Voronin cu mâţa în sac. Dacă nu ştie istorie, s-o citească măcar la adânci bătrâneţi. După 1917, exact la 27 martie 1918, Basarabia s-a unit cu ţara-mamă, România.
