Apel în favoarea ideii ca Republica Moldova să fie o prioritate pentru România.

Stimaţi colegi,
Românii au cam obosit de vorbe goale. Vor să vadă fapte, vor să trăiască mai bine, iar mai binele întârzie. Dar ce e curios, cu atât cu cât se scumpesc preţurile la toate cele, cu atât e mai veselă viaţa românilor cam pe la toate posturile de televiziune din ţară. Privesc cetăţenii din toate colţurile ţării şi de dincolo de graniţele ei ce se întâmplă la Bucureşti şi nu se dumiresc: de unde atâta veselie ?
Pe vremea împăraţilor Romei, măcar se spunea: "daţi plebei pâine şi circ", iar acum circ se dă, dar fără pâine. Şi atunci, dacă în Ţara-mamă e o astfel de jale, la ce ar mai folosi să vorbesc de durerile unei românităţi ultragiate, din afara hotarelor ţării. Dar trebuie să vorbesc. Românilor basarabeni şi bucovineni nu prea le arde de veselie, viaţa lor nu are nicicum un aer de paradă, pentru că sunt ostatici ai unor puteri străine, Rusia şi Ucraina, după 1940.
La începutul mandatului său, domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, sus şi tare, că o prioritate a României va fi Republica Moldova. Noi, toţi românii, am tot aşteptat, anume cum se va manifesta această prioritate ? Şi iată că, după întâlnirea preşedintelui Băsescu la Kremlin cu ţarul Putin, această prioritate nu s-a mai manifestat deloc. Noi înţelegem, e vorba poate de acea punte de legătură favorizată de România în relaţia SUA - Federaţia Rusă, mai poate fi vorba şi de intrarea României în UE, dar un pic de atenţie pentru acei aproape 11 milioane de români din jurul ţării trebuie să fie !
Pentru că ne întrebăm, altfel, interesele noastre, ale românilor, unde sunt ? Ostatici de aproape 70 de ani, românii basarabeni şi bucovineni, totuşi, nu şi-au pierdut identitatea, ba o bună parte din ei şi-au sacrificat şi viaţa pentru drepturile românilor în Mişcarea de Eliberare şi Reîntregire Naţională din Basarabia. Cum a răspuns România la jertfa lor ? Cu poduri de flori, cântece şi lacrimi de bucurie. Dar ştim foarte bine că Moscova nu crede în lacrimi. Imperiul Sovietic s-a revigorat rapid şi s-a prefăcut în Imperiul Rus. Or, România ar fi fost cazul să facă firme mixte de ambele părţi ale Prutului, să schimb ecartamentul la căile ferate şi, mai cu seamă, ar fi fost cazul ca acea declaraţie de independenţă a Republicii Moldova, făurită în laboratoarele MAE din România, să fie o declaraţie de unire, în 1991.
Se miră unii politicieni de la Bucureşti de rezultatul alegerilor din 6 martie 2005 din Republica Moldova. N-au de ce se mira şi nici comenta, dat fiind faptul că alegerile au fost aranjate cu luni de zile înainte. În van a efectuat o aşa largă desfăşurare şi organizare OSCE-ul pe teritoriul Republicii Moldova. A participat o delegaţie destul de mare şi din Parlamentul României. M-am pomenit într-o echipă cu domnul deputat Dumitru Avram şi cu o însoţitoare dintre localnici. Am lucrat în condiţii deosebit de grele chiar în zona transnistreană, secţiile de votare fiind la distanţe de zeci de km. unele de altele, în fine, am înotat pe lapoviţă şi ninsoare, prin toate coclaurile. Dar nu suferinţele noastre ne interesează acum, ne interesează, însă, foarte mult: de ce nu au venit românii transnistreni la vot ? Pentru că am văzut cu ochii noştri, pe acolo erau mai mult Volgi, Mercedesuri, autocare din care coborau ruşi în blănuri bogate şi cu cizme de firmă, la secţiile de votare. Nu prea am văzut ţărani necăjiţi. Aşadar, românii transnistreni n-au venit la vot, pentru că s-au autoconservat, ca să nu moară. Din cauza unei armate de ocupaţie n-au ieşit la vot. Din cauza Armatei a XIV-a.
Da, atâta timp cât va fi armata a XIV în Transnistria, votul n-are cum să fie liber. De aceea au şi câştigat comuniştii.
Iar acum, uita aşa, se pare că se vor autoconserva şi scriitorii, şi istoricii, şi ziariştii, şi artiştii din Basarabia, pentru că în lupta aceasta inegală între o mână de intelectuali şi o hidră imperială, nu au cum s-o ţină mult fără ajutorul Ţării-mamă.
Să analizăm proporţiile: acolo - 3 milioane de români, iar aici, 21 milioane de români. De acum, unii dintre acei cu care am fost pe linia întâi în Mişcarea de eliberare nu mai sunt în viaţă: au fost împuşcaţi, otrăviţi, ştrangulaţi şi mutilaţi. Dacă Ţara-mamă nu acordă intelectualităţii basarabene sprijinul necesar, care a fost acordat până acum în diverse domenii: cultură, istorie, învăţământ, mitropolia basarabeană, în special presei de orientare naţională, care a trezit conştiinţa maselor, consideraţi că pe un timp încă nedefinit am putea pierde aceste pământuri. Iar ca să nu le pierdem, Republica Moldova, cu adevărat, trebuie să fie o prioritate pentru România. Apoi, prioritate să fie ! Mulţumesc.