"Exil în ţara mea"

Stimaţi colegi,
Marele călugăr ascet, îndrumător al neamului românesc Ilie Cleopa ne-a dat o lecţie de învăţătură demnă de însuşit. Nouă trepte ale credinţei, ale urcuşului, ale ascensiunii către Dumnezeu, trepte cu greu de urcat fără rugăciunile care sunt hrana sufletului. Să ne bucurăm cu toţii că neamul nostru a cutezat să dea din miezul, din lamura sa asemenea slujitori ai domnului şi sprijinitori ai oamenilor.
De ce am început cu acestea? De aceea că nu prea am fost şi sunt un om al lumii, mai cu seamă al unei lumi care înoată în greşeli. Am decis să intru în politică, din cauza simplului fapt, că ţara în care mi-a fost dat să mă nasc este hărtănită în bucăţi. Din Moldova lui Ştefan cel Mare, de exemplu, s-a ales colbul drumului, din mila indivizilor vânduţi adversarilor neamului românesc. Să privim în jur, în jurul ţării mamă, România, şi vom vedea că dincolo de fruntariile ei actuale, peste 10 milioane de români o duc foarte greu, unii dintre ei abia supravieţuiesc. şi am în vedere Basarabia cu sudul său, Nordul Bucovinei cu Ţinutul Herţa, Cadrilaterul. Ştim foarte bine cu toţii că în ce priveşte Cadrilaterul mai e mult de lucru, deşi patriota României, Regina Maria, şi-a dăruit inima acelei bucăţi de pământ românesc. Dar, cu privire la Basarabia şi Nordul Bucovinei, noi, românii, avem încă toate posibilităţile de soluţionare ale problemelor românităţii ultragiate. Dar nu se doreşte. Şi nu e vorba de Uniunea Europeană şi nici de NATO, e vorba de voinţa clasei politice din România. Or, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, cu o gândire lucidă, peisajul politic se profilează destul de clar: după ce românii au fost conduşi decenii întregi de kominternişti, kaghebişti, nomenklaturişti ai sistemului vechi comunist, înveterat în rele, acum sunt conduşi de către unii dintre copiii şi nepoţii lor.
Se împlineşte deja un an de când, în iunie 2007, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a promis tuturor parlamentarilor, şi celor de la Senat, şi celor de la Cameră, într-o şedinţă comună, că se va vota Legea lustraţiei, ca să se mai retragă cu vreo 2-3 paşi în umbră acei oameni care au umbrit, dar ce zic eu, e puţin spus, care au întunecat şi au distrus cele mai mari valori ale României. Dar iată că nu s-a realizat în fapt această minunată promisiune, pentru că se doreşte în continuare realizarea de scenarii cu suspendări, cu oprelişti, cu ostracizări, iar mai recent şi cu Tratatul României cu Republica Moldova.
Pesemne o astfel de stratagemă se explică prin aceea că, având loc alegerile locale, opinia publică din România nu va observa ceea ce se întâmplă între Ministerul Afacerilor Externe al României şi omologul minister din Republica Moldova. Hai să ne întrebăm, cum se poate de acceptat, ca o ţară să facă tratat cu pupila sa, cu o fiică a ei, precum e Basarabia. S-a făcut un asemenea tratat între România şi Ucraina şi la ce s-a ajuns? Că românii de acolo o duc şi mai greu, de neîndurat aproape decât au dus-o până în 2007?!
Ce e mai trist în perioada pe care o trăim este că şi presa, mass-media face o propagandă asiduă împotriva românilor patrioţi care provin din aceste zone ocupate şi semiocupate, şi anume Basarabia şi Nordul Bucovinei.
Recunosc fără chip de ocolişuri, că am avut deplină dreptate când, cu vreo câţiva ani în urmă, la o emisiune, moderată de poetul Adrian Păunescu, şi la o întrebare a lui, de ce cred că creierul KGB-ului e la Bucureşti şi nu la Chişinău, am spus franc: aşa cred, pentru că România este o ţară mare cu interese ample, iar Basarabia este o provincie a ei cu interese mai mici. Unde îşi trimit cei mai pregătiţi agenţi toate ţările civilizate ale lumii? Bineînţeles, în ţara cu interese şi posibilităţi mai mari. Aşa că, la Bucureşti este capul fostului KGB, actualmente serviciile secrete ale Federaţiei Ruse. La Chişinău este numai coada care se mai zvântură din când în când, stârnind războaie în Transnistria.
Şi vreau să mai adaug ceva de o mare gravitate. Dintotdeauna românii basarabeni au voit unire cu ţara mamă şi prin asta se explică şi marile rezultate obţinute prin mişcarea de eliberare şi întregire naţională din 1989 şi am să repet ori de câte ori va fi nevoie: limba română - limbă de stat, grafia latină, istoria românilor. Cum a răspuns ţara mamă, o ştim iarăşi cu toţii foarte bine. din mila tovarăşului Ion Iliescu a răspuns cu o recunoaştere a unui stat în stat, a unui stat, Republica Moldova, făurit de fosta URSS.
În încheiere, vreau să vă spun pe şleau că nu aş fi venit niciodată la Bucureşti, măcar de aceea pentru că mai dulce, mai benefică pentru sănătatea omului este apa şi pâinea de la baştină, din locul unde te-ai născut. Dar în clipa când mi-am dat seama ca bună ziua, că de-ar lupta românii basarabeni încă 100 de ani cu "mastodontul din est", nu pot rezista fără ajutorul României. Şi ce-am găsit la venirea mea? O clasă politică pusă pe căpătuire şi înavuţire rapidă, cam indiferentă, dacă nu indiferentă cu totul la doleanţele românilor basarabeni, la ideea naţională!
Dragi fraţi români, pentru mine deja sunt mai dulci gloanţele ruseşti decât palmele trase în obrazul nostru din partea fraţilor români. Să fie clară treaba asta şi, ca să mai ştie toţi ce înseamnă a fi exilat în propria ţară, am să vă spun câteva rânduri prin mijloace poetice:
"Exil în ţara mea"
Vreau libertate vie, întrupată,/cum vie sunt şi cum nu pot trişa,/Vreau libertate, însă, deocamdată/mă aflu în exil în ţara mea./ Ce blând exil,/nu mi se-mpuşcă în casă,/precum în Basarabia abil,/şi totuşi cineva îmi pune o plasă/şi totuşi, simt, mă aflu în exil./Cum nu pot fi băgat nici într-o oală/a vreunui mare sau mai mic partid,/Eu stau între ciocan şi nicovală,/În jurul meu e un văzduh acid./şi un teren ce lunecă-n postate,/Cum aş decide, n-ar mai luneca,/Iar eu decid numai spre libertate,/iar ea e tot la ce mai pot visa./Decizia nu place, ştiu prea bine,/Se cere implicarea în tipic,/dar când copii, bătrâni nu au de pâine,/Eu pot doar pentru ei să mă implic./În pas cu dânşii îmi îndrept piciorul,/Spre-o casă a poporului sadea,/şi până-atunci, când o veni poporul,/mă simt un exilat în ţara mea./Ce exilat docil, ce naţiune/care şi darul său îl face în scrum!/Eroii tăi se află-n gropi comune./Sau îngropaţi la margine de drum./Ce joc de-a darul, Doamne, ni se dete,/Când jude-ajunge orişice gunoi,/Creieri de geniu spulberă-n perete,/Inimi divine, sângele în noroi./Vreau libertate, vreau să tragem sorţii, Cine-a trădat şi cine n-o trăda,/Vreau libertate chiar cu preţul morţii şi nicidecum exil în ţara mea"!/
Vă mulţumesc.