"Despre românii lipsiţi de ţară"

Orice ţară cu teritorii pierdute are o strategie pe termen imediat, mediu şi de durată. Ce proiecte strategice au avut regimurile aflate la putere din 1989 şi până acum? Cunosc un singur proiect, al domnului Zară, care după ce a fost publicat într-un ziar de mică circulaţie "Republica", nu s-a mai auzit despre el. Dacă se mai întâmplă vreo atitudine sau vreo acţiune culturală, apoi tot la insistenţa patrioţilor români din ţară şi din Basarabia, Bucovina, Serbia, Cadrilater.
Tocmai de aceea, Partidul România Mare a inclus în Programul său un punct important: reunificarea ţării, realipirea Basarabiei şi a Bucovinei la ţara-mamă. Preşedintele partidului, C.V. Tudor, nu o dată a subliniat faptul că românii basarabeni şi bucovineni nu mai au putere să reziste în faţa tăvălugului străin care s-a abătut peste ei şi nu se dă împins înapoi de 65 de ani încoace.
Iar dacă ne uităm mai în adâncul istoriei, vedem bine că, de fapt, Basarabia se află sub ocupaţie de aproape 200 de ani. Dar vorbeam de regimurile de până acum, care, în loc să favorizeze Reîntregirea, au spulberat şi ultima rază de speranţă a românilor basarabeni şi bucovineni. Iar acum, cu noul regim, pe cine încălzesc declaraţiile incendiare ale domnului Băsescu, dacă rămân vorbe în vânt. De la vorbă până la faptă e cale lungă.
Departamentul pentru care răspund în cadrul Partidului România Mare are un destin ingrat. Partidul România Mare nefiind la putere, nu-şi poate manifesta voinţa politică întru soluţionarea diverselor probleme legate de Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, Banatul Sârbesc şi Cadrilater. Şi atunci e logic să ne întrebăm: dacă întreg statul românesc, cu guvernele sale, care de care mai anemice, este inapt de a rezolva situaţia românilor lipsiţi pe nedreptate de ţara lor, ce poate face un simplu departament pentru românii de pretutindeni? Şi totuşi, cu toate greutăţile întâmpinate, cu acordul conducerii partidului am efectuat vizite în Basarabia, Bucovina, Banatul Sârbesc, Bulgaria, cu misiuni de investigare şi constatare a problemelor la faţa locului. Fireşte, nu am mers în aceste zone cu mâna goală, ci cu donaţii importante de carte în limba română (manuale, beletristică), cu portretele marilor voievozi şi scriitori români. Vizitele noastre, o spun fără înconjur, s-au încununat de succes pe oriunde am fost.
În Banatul sârbesc situaţia românilor este ceva mai bună, în Voevodina, dat fiind faptul că acţionează mai multe asociaţii. Una dintre cele mai reprezentative este "Asociaţia de Limbă şi Cultură Română" condusă de scriitorul Adrian Marina. Datorită acestor asociaţii activitatea culturală din zonă este foarte bine reglementată, se organizează, ca şi la noi la partid, simpozioane, colocvii, zilele marilor voievozi şi scriitori naţionali, jubilee ale scriitorilor locali, plus la aceasta, nu arareori se organizează şi lansări de carte ale scriitorilor din România. Cu doi ani în urmă, şapte scriitori, invitaţi de departamentul nostru, au avut lansări de carte la Clubul parlamentarilor României, iar apoi au făcut un pelerinaj la Suceava, vizitând bisericile şi mănăstirile din judeţ.
De exemplu, la parohia Vîrşeţ, părintele paroh şi lucrătorii bibliotecii Şaguna au rămas impresionaţi, când le-am adus cărţi bisericeşti de valoare. Ei şi-au exprimat recunoştinţa că mai este un partid în ţară, România Mare, care are grijă de ei. La fiecare întoarcere acasă după aceste vizite de suflet, am cerut prin adrese, sesizări implicarea autorităţilor statului român în problematica românilor vitregiţi de soartă. Din păcate, cele mai multe dintre cererile lor au rămas fără răspuns. S-a rezolvat ceva numai în privinţa românilor din Banatul sârbesc, mai cu seamă a celor din Valea Timocului, care nu aveau dreptul la limba română în şcoală şi în biserică. Îmi stăruie şi acum în memorie cum se plângeau: "Noi nu avem dreptul nici la naştere, nici la moarte să plângem în limba română". După audienţa ce-a avut-o delegaţia noastră la ambasadorul, pe vremea aceea, în Serbia, domnul Ştefan Glăvan, precum şi la Ministerul Minorităţilor Naţionale, lucrurile s-au mai îndreptat: a fost emisă o lege prin care li s-a acordat în sfârşit acest drept.
În ce-i priveşte pe românii din Cadrilater, treburile stau trist de tot. Preşedinte de onoare al Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria, Ivan Alexandrov, ne-a însoţit pe noi, membrii delegaţiei române din partea P.R.M., prin nenumărate localităţi în care, minune mare, populaţia era covârşitor românească. Problemele lor ţin de chestiuni de limbă, istorie, iar în aspect cultural se cer fonduri pentru organizarea unor festivaluri de cântec şi dans românesc. Dacă observăm, doleanţele lor nu sunt cine ştie ce mari, dar iată că nu găsesc nici un ecou în ţara-mamă. Şi când te gândeşti că inima reginei Maria se află într-o biserică din Balcic.
De exemplu, pentru românii din Bulgaria problema unui Centru Cultural Român la Vidin se discută de peste zece ani de zile, dar nu s-a mişcat nimic din loc. Un atare centru ar rezolva mai lesne cererile românilor din Bulgaria: subvenţionarea revistei "Timpul", o bibliotecă cu carte românească, o sală de lectură, o mică sală de spectacole, clase pentru studierea limbii române, cercuri de pictură, muzică, artă dramatică. Acest viitor Centru Cultural Român poate deveni o filială sau subdiviziune a Institutului Cultural din Bucureşti, prin care s-ar putea realiza finanţarea şi controlul asupra banilor investiţi.
Delegaţia noastră spre Nordul Bucovinei, în periplul său, a trecut prin mai multe peripeţii, din cauza unor restricţii impuse de ucraineni. Numai noi ştim cât de greu ne-a fost până am reuşit să trecem cu mii de cărţi hotarele.
Trebuie de menţionat că ucrainenii se comportă obraznic, sfidător, mai ales după semnarea Tratatului româno-ucrainean din 1997. Se cere de accentuat că şi în Ucrania, mai cu seamă actuale raioane Hliboca, Storojineţ, Noua-Suliţă, regiunea Transcarpatică (Maramureşul istoric), Ţinutul Herţa sunt populate compact de români.
Ultima informaţie de dată recentă pe care o deţinem din teritoriu este: la Cernăuţi s-a elaborat un plan diabolic de lichidare a actualului raion Herţa (în care peste 90% sunt români), prin comasara cu raionul Noua-Suliţă (în care majoritatea sunt la fel români, dar în documentele de după 1940 sunt numiţi moldoveni). Aşadar, e clar cu ochiul liber că dintr-o singură etnie română, în Nordul Bucovinei se fac două, din "mila" oficialităţilor, astăzi, cică, portocalii, astfel urmărindu-se diluarea procentului românesc în zonă. De ce se recurge la o asemenea tactică? E clar ca bună ziua: pentru a nu avea acces şi românii la organele legislative locale şi parlamentare, organizându-se o singură circumscripţie electorală. Prin asemenea jonglerii politice s-a reuşit eliminarea unicului deputat de etnie română, Ion Popescu, la ultimele alegeri parlamentare.
Referitor la Republica Moldova, călătoriile efectuate au fost mai prielnice, în sensul că am avut mai puţine dificultăţi în zona de graniţă. Pot spune cu toată tăria că întâlnirile cu oamenii la Uniunea Scriitorilor, la Casa Limbii Române, la Centrul Internaţional Eminescu, la bibliotecile "Lucian Blaga", "Onisifor Ghibu", "Transilvania" au fost pline de empatie şi înţelegere. Dar delegaţiile noastre nu s-au oprit numai la Chişinău, ci şi în alte oraşe mari: Bălţi, Cahul, Străşeni, Orhei, Soroca, în multe centre raionale şi localităţi rurale, ba chiar şi în Transnistria.
Iar în ultima perioadă, la 6 martie 2005, prin misiunea OSCE doi deputaţi, domnul Dumitru Avram şi subsemanta, precum şi însoţitoarea noastră din partea locului, doamna L. Bardari, am fost la patru secţii de votare din zona transnistreană în calitate de observatori. Şi iarăşi, spre bucuria tuturor românilor, şi la Căuşeni, şi la Hagimus, şi la Palanca populaţia majoritară era românească.
În funcţie de resursele financiare ale P.R.M., în vizitele noastre în Basarabia, una dintre care a fost onorată şi cu prezenţa Preşedintelui Partidului România Mare, C.V. Tudor, rezultatele au fost pe faţă. În primul rând, entuziasmul românilor lipsiţi de ţară că nu sunt uitaţi de fraţii lor, în al doilea rând - donaţiile de mii şi mii de cărţi, rechizite şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte. Dar, mai mult ca orice, comunicarea interumană şi speranţa că vom fi cândva împreună pentru totdeauna.
Pentru o simplă comparaţie, cam în aceleaşi perioade de timp, 1996-2004, au avut loc un şir de vizite oficiale ale delegaţiilor parlamentare şi ale reprezentanţilor comisiilor guvernamentale, 10 din partea Chişinăului şi 6 din partea României (Bucureştiului), inclusiv vizite ale şefilor de stat de pe ambele maluri ale Prutului. Ei, şi care e rezultatul? Am putea spune că e nul, relaţiile dintre România şi Republica Moldova fiind destul de reci.
În calitatea mea de preşedinte al Departamentului pentru românii de pretutindeni din cadrul P.R.M., consider că, în virtutea convenţiilor internaţinale, autorităţile oricărui stat, inclusiv ale Statului Român, care le-a semnat, sunt obligate să contribuie prin toate mijloacele, întru păstrarea culturii şi identităţii naţionale ale semenilor lor.
Se cere constituirea unei echipe de specialişti din toate domeniile: politicieni, jurişti, istorici, economişti, agricultori, care să elaboreze un program strategic plurivalent de perspectivă.
Ştim cu toţii, de exemplu, de cât "patriotizm" au dat dovadă toate partidele parlamentare la Moţiunea "Basarabia şi Bucovina", propusă de P.R.M. Au respins-o fără să le pese că în felul acesta prelungesc pentru ani înainte suferinţa românilor din Basarabia şi Nordul Bucovinei. Ştim, de asemenea, că numai P.R.M. organizează în fiecare an seminare, simpozioane închinate Basarabiei şi Bucovinei cu ocazia Unirii din 1918.
Dar să ne întoarcem la acel plan strategic despre care am pomenit mai sus. Cum l-aş vedea, în linii mari:
1. În plan politic: denunţarea pactului Ribbentrop-Molotov, după modelul propus de Ţările Baltice la 9 mai 2005 la Moscova, care ar permite României un spaţiu mai liber de acţiune.
2. În plan economic: unificarea sistemului energetic, schimbarea ecartamentului căilor ferate şi introducerea leului greu şi pe teritoriul Republicii Moldova, intensificarea porcesului formării firmelor mixte moldo-române şi constrângerea, împuţinarea firmelor ruso-ucrainene.
3. În plan social: soluţionarea tuturor problemelor de acordare şi redobândire a cetăţeniei române, fără procedurile umilitoare şi de ordin financiar actuale; mărirea, iar nu scăderea numărului de burse pentru liceeni, studenţi, doctoranzi.
4. În plan cultural: sprijinirea presei, lucru de vitală importanţă, deoarece anume cu ajutorul presei, deoarece anume scriitorii, ziariştii au iniţiat, prin cuvântul scris, mişcarea de eliberare din Basarabia, ridicând populaţia să lupte pentru drepturile şi idealurile sale naţionale. An de an presa din Basarabia şi Nordul Bucovinei a fost subvenţionată, deşi parţial, pe când de un an de zile s-a întrerupt orice direcţionare a fondurilor spre redacţii şi edituri. Paradoxal e că în Parlamentul României se votează mereu pentru aceste fonduri cu destinaţia Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, dar Guvernul nu ţine cont de votul unanim al parlamentarilor şi nu onorează cu nici o leţcaie publicaţiile care mai menţin suflul românesc în zonele ocupate şi semiocupate. Enumerăm ziarele şi revistele de orientare românească: "Literatura şi Arta", "Limba Română", "Glasul Naţiunii", "Florile Dalbe", "Noi" din Basarabia; "Plai Românesc", "Arcaşul" din Cernăuţi, "Tibiscus" din Serbia şi "Timpul" din Bulgaria.
Ca deputat am făcut de mai multe ori adresări către Guvern, la care ni s-a răspuns că e oportună finanţarea, dar până în prezent nu s-a rezolvat nimic, vedeţi şi dumneavoastră, pe-acolo de jumătate de an se tot fac restructurări.
Aş propune ca fiecare ziar şi revisă românească de largă cuprindere din România să aibă în mod obligatoriu câte un corespondent special în teritoriile româneşti ultragiate (spre exemplu, în Republica Moldoba se află circa 800 de corespondenţi ruşi, iar corespondenţii români din ţară sunt doar câţiva).
Teatrele, galeriile de artă, filarmonicile, deşi au o oarecare deschidere - această activitate trebuie reglementată, permanentizată şi nu doar operată de la festival la festival. Scriitorii, cei mai nedreptăţiţi slujitori ai frumosului, până în prezent nu au o susţinere financiară adecvată pentru tipărirea cărţilor originale. De asemenea, condiţiile lor de trai şi de pensionare sunt lăsate în voia soartei, Uniunile Scriitorilor de la Bucureşti şi de la Chişinău asumându-şi obligaţia doar a unui sicriu de lemn nevopsit pentru membrii săi, la decesul survenit, deseori, înainte de vreme, din cauza mizeriei, sărăciei, decepţiei, lipsei unui contact omenesc cu fraţii de suflet şi de sânge.
Cât priveşte Diaspora, prin mijlocirea doamnei Smaranda Ionescu, s-au stabilita relaţii de cunoaştere şi apropiere cu românii din comunităţile româneşti de pe mapamond, în special cu cei din Franţa, Belgia, Olanda, Germania şi Mexic. Dintre referenţii Departamentului pentru românii de pretutindeni s-au impus prin activitatea lor prodigioasă domnul Nicolae Leonăchescu, domnul Dumitru Bălăeţ, doamna Mitzura Arghezi, domnul George Moisescu, domnişoara Angela Ghenciu.
În concluzie, nu e într-atât de periculoasă reticenţa cancelariilor străine vizavi de necesitatea reîntregirii neamului românesc. Periculoasă este, însă, indiferenţa societăţii româneşti. Vă asigur că, mizând pe forţa din ţară, vom izbândi şi vom fi unde ne e locul, adică în rândul naţiunilor creştine şi civilizate.