Stimaţi colegi,
Tristă şi tulbure perioadă avem acum, până la referendum. Ai sentimentul că s-au dezlănţuit demonii şi se bat la gura unor parlamentari, aşa-zişi "creştini", care nu se sfiesc să arunce cuvinte murdare, minciuni gogonate la adresa oponenţilor.
Anume, în astfel de momente tulburi se pot face tot felul de diversiuni, se pot infiltra şi în structurile de vârf ale ţării figuri ciudate, ca să nu zic agenţi străini.
Hai să luăm chiar şi cazul Aleksandr Kondyakov. Care nu e chiar atât de simplu precum se pare. Secretar al Marii Loji Masonice a Rusiei, prin firma sa de consultanţă politică, Novokom, avându-i drept clienţi pe Vladimir Putin şi pe Vladimir Voronin.
Cu ce "nonşalanţă nevinovată" spune Aleksandr Kondyakov că e gata să comunice cu toate persoanele care vor relaţii româno-ruse bune. Păi, şi eu fac parte dintre acele persoane care vor relaţii bune cu toţi vecinii, mai cu seamă că am tradus cu drag din marea poezie rusă.
Dar se pune întrebarea: cu ce preţ, aceste relaţii, atât de bune? Ce ne facem, când Federaţia Rusă nici până acum nu şi-a respectat angajamentele de la Istanbul şi Armata a 14-a stă în coasta Republicii Moldova? Când Federaţia Rusă nu ne-a întors tezaurul?
Ce ne facem, când unii conducători ai noştri comunică într-un mod enigmatic, misterios, cu acest Kondyakov, făcând situaţia din ţară şi mai tulbure?
Eu cunosc prea bine metodele KGB-ului de a se infiltra undeva şi cu ceva, pentru a destabiliza situaţii într-o ţară sau alta din cele vecine. Mai deunăzi, în Estonia, ştim ce s-a întâmplat. Acum, în România, vedem ce se întâmplă.
Da... E clară cooperarea între reprezentanţii mastodontului din Est şi vânduţii autohtoni!
Declara mai ieri Cosmin Guşă că Rusia, pentru el, este a doua sa patrie. Să fi trăit Cosmin Guşă măcar câţiva ani, sau măcar câteva săptămâni în Basarabia, să fi văzut cum erau torturaţi românii basarabeni, ba, chiar ucişi pentru ideile lor, pentru lupta inegală cu acest mastodont din Est, în apărarea unor drepturi elementare: limbă română, grafie latină, istorie a românilor, însemne naţionale! Să fi văzut Cosmin Guşă şi alţii ca dânsul masacrul din Transnistria, unde tinerii noştri au luptat pe viaţă şi pe moarte, apărând nu numai hotarele Republicii Moldova, ci şi ale Ţării-mamă, România!
Să ne reamintim...
Prin decembrie 1989, cine dintre politicienii marcanţi ai României au pomenit măcar o vorbuliţă în ce priveşte Pactul Molotov-Ribbentrop şi actul adiţional la acest pact? Nu prea am auzit, (chiar m-am interesat), nu prea se cunosc asemenea chestiuni.
În Parlamentul URSS, chiar în sânul Imperiului Sovietic, noi, românii basarabeni, am vorbit despre acest pact! Eu, personal, am vorbit despre rapturile teritoriale săvârşite de Imperiul Sovietic împotriva României, încălcând Constituţia lor cea mai reacţionară, stalinistă, din 1936!
Dar să ne întoarcem la "misteriosul" tovarăş Kondyakov. Nu vi se pare că, iar, şi pentru a nu ştiu câta oară, vânduţii autohtoni bat palma cu "matuşka Rusia" peste capetele noastre de oameni chinuiţi, de oameni care cunosc ce-i suferinţa.
După Guşă nu a fost destul, că mai vine altul - domnul Ludovic Orban, care se plânge că, vedeţi dumneavoastră, preşedintele Traian Băsescu ne-a stricat relaţiile bune cu Rusia. Şi "deştepţii noştri" ce vor acum? Să le îmbunătăţească, aceste relaţii, la Palatul Victoria, împreună cu omul serviciilor secrete ruseşti, Aleksandr Kondyakov, oferind suspendarea preşedintelui Băsescu, care nu miroase a petrol. Eu aş zice că miroase, de pe acum, a praf de puşcă şi a sânge.
Dar să avem în vedere faptul, că Traian Băsescu este primul preşedinte al României de după 1989, care a spus clar şi răspicat: orientarea politicii externe a României către structurile euro-atlantice, independenţa energetică faţă de Federaţia Rusă, aducerea la cunoştinţă la Casa Albă, Comisiei Europeane, Parlamentului European a intereselor românilor de peste Prut.
Or, coaliţia roşie actuală, care bântuie în România de azi, care ne face zilele negre, deşi este roşie, o astfel de coaliţie ne-o amintim că a existat şi pe vremea tovarăşului Mihail Gorbaciov, când a fost suspendat, izolat la o vilă din Crimeea. Dar domnul Boris Elţîn - şi nu-i zic tovarăş - a fost un om demn, curajos, Dumnezeu să-l ierte! a apărat drepturile preşedintelui său, şi l-a reîntors în scaun, l-a reîntors la locul care i se cuvenea, pentru că a fost ales de popor.
Acum, din păcate, aliatul domnului Băsescu, din Alianţa D.A., premierul Călin Popescu-Tăriceanu, nu are nici demnitatea, şi nici curajul necesar. Dimpotrivă, a dat mâna cu factorii destabilizatori ai ţării - Ion Iliescu, artizanul din umbră al puciului, şi cu pupila sa, la care gura vorbeşte fără dânsul - C.V. Tudor, dimpreună cu toate mătrăgunile din jurul lor.
Spunea o buruiană din astea, că eu, cică, am fost dată afară din P.R.M. Eu am plecat de la P.R.M. Eu, niciodată, de nimeni, nu pot fi dată afară! Am plecat din cauza liniei politice pe care o luase P.R.M.-ul în 2005. Şi, dacă vă mai interesează nişte fapte, C.V. Tudor l-a rugat pe Ilie Ilaşcu să mă recheme înapoi, de patru ori. Şi eu am zis: nu. Şi, iată de ce am zis, nu! în 2005, la Sankt-Petersburg, în mai, s-au întâlnit reprezentanţii tuturor ţărilor care au participat la al doilea război mondial. din partea României, a fost trimis C.V. Tudor. Iată, dragii mei, ce s-a întâmplat atunci: reprezentanţii ţărilor baltice, ai Gruziei, ai Armeniei şi ale altor foste colonii sovietice, au venit cu texte serioase în ce priveşte Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale dezastruoase în unele din fostele colonii sovietice. Şi am în vedere Republica Moldova, Armenia, Gruzia, Azerbaigian.
Ce a spus domnul Corneliu Vadim Tudor la Sankt-Petersburg? Am aflat astea abia la Congresul P.R.M. din 19 noiembrie a aceluiaşi an, 2005. Dar hai să vorbesc pe tonul lui, cu aplomb: "şi am fost la Sankt-Petersburg şi, când i-am văzut pe generalii ruşi cu piepturile împlătoşate de medalii pentru marile lor fapte eroice din al doilea război mondial, mi s-a umplut sufletul de încântare!" Iată cum a reprezentat România C.V. Tudor, căzând într-o euforie pro-sovietică, pro-rusească, nepomenind măcar un cuvânt de Pactul Molotov-Ribbentrop, care are consecinţe grave în Republica Moldova, în nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.
Da, mare încântare trebuie să fi avut C.V. Tudor, lăudând generalii ruşi care ne-au hăcuit ţara, răpindu-i Basarabia şi Bucovina. Iată, atunci am plecat şi din congres şi din partid, şi dusă am fost!
Mi-am dat seama cu cine am de-a face, abia atunci după zeci de ani de luptă şi suferinţă.
Sintagma România Mare e o acoperire doar, odată ce, tot acelaşi C.V. Tudor, în scrisoarea către evrei, în avântul său febril de a fi preşedintele României, a renunţat şi la Basarabia şi la Bucovina. Da, să ştie toţi, eu am plecat de bună-voie şi nesilită de nimeni de la PRM. Şi n-am voit să mă mai întorc, să stau împreună cu toate mătrăgunele.
Tocmai de aceea, C.V. Tudor, împreună cu buruiana sa, au aruncat mormane de noroi peste mine, fără măcar să cugete un pic, cum aş putea să fiu eu deputat KGB, când kaghebiştii mi-au ucis fratele, mi-au împuşcat în geamuri două nopţi la rând, mi-au terorizat copiii. Aceleaşi tone de noroi le varsă aceste persoane, ca să nu zic mai rău, (mie nu-mi place să jignesc pe cineva, pentru că, într-adevăr, sunt creştină), şi asupra adevăraţilor patrioţi ai acestei ţări, printre care şi preşedintele Traian Băsescu.
Nu-l cunosc personal pe acest om, repet, nu am vorbit niciodată cu dânsul, dar văd buna-credinţă a sa faţă de poporul român. Şi nu mă lasă conştiinţa să urmez o cale uşoară, liniştită, şi să votez în haită!
Nu pot când văd ca bună-ziua cine este hăituit - preşedintele României, Traian Băsescu.
În încheiere, vreau să mulţumesc tinerilor de la P.N.Ţ.-C.D. care-l sprijină pe domnul preşedinte Traian Băsescu şi se impun tot mai mult, împotrivindu-se liniei politice enigmatice a domnului deputat Aurelian Pavelescu.
Vă mulţumesc.
vineri, 14 noiembrie 2008
"Reunificarea, ceea ce s-ar chema aducerea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa la ţara-mamă"
Stimaţi colegi,
Din anul 1992, de când sunt în Parlamentul României, m-am străduit să le lămuresc tuturor că ţara noastră, printre priorităţile sale, are una deosebită - reunificarea. ceea ce s-ar chema aducerea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa la ţara-mamă.
Alocuţiunile mele din 1992 şi până în 2008 nu au avut, însă, cine ştie ce rezonanţă în Parlamentul României. Dacă am lua-o, aşa, într-o glumă, deşi nu glumesc deloc, este ca şi în cazul celor 322 de parlamentari, aşa-zişii români, contra poporului român, pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. Şi am mai spus ceva: dacă în Parlamentul României s-ar fi votat Legea lustraţiei, situaţia ar fi fost cu totul alta; adică o situaţie fără nomenclaturişti, kaghebişti şi securişti antinaţionali.
Poate fiind în condiţii mai bune, mai lesnicioase, în zonele ocupate şi semiocupate ale României, precum este ţara noastră, hărtănită în câteva părţi, aş fi fost şi eu mai blândă în cuvinte. Dar, uitaţi-vă, dragi compatrioţi, la această porcărie majoră produsă de Moscova şi vânduţii autohtoni din Basarabia: se cheamă "Moldova Mare". un infim ziar în care vorbeşte în limba rusă tovarăşul Bodiu, fost secretar al C.C. al P.C.M., pus de ocupanţii ruşi. Vă arăt şi ziarul. Poftim! (Arată spre sală ziarul.) Un ziar, în care Bodiu vorbeşte în limba rusă. Vor să introducă iar grafia chirilică şi limba rusă ca limbă de stat. Vor foarte multe. Situaţia este împotriva intereselor României.
După acest trădător cu numele Bodiu, toată haita de ticăloşi s-a reîntors în Republica Moldova, de la Moscova. Au avut nişte puteri din afară, sau este agonia perdanţilor? Vai, cât de bine lucrează serviciile secrete ruseşti, ca să ne radă până la capăt şi bucata aceasta de ţară, provincia Basarabia. Mihai Eminescu, solul Celui de sus, în opera sa politică, a spus cuvinte grele, care le arată adevărata istorie a României, şi anume: dintotdeauna, această provincie a aparţinut României. Tocmai de aceea, în fostul Parlament al fostei U.R.S.S., am spus clar şi răspicat: articolul 3 al celei mai reacţionare constituţii sovietice, din 1936, conform regulamentului, nu admitea rapturile teritoriale, ceea ce a săvârşit Imperiul Sovietic împotriva României. Articolul 14 al aceleiaşi constituţii staliniste din 1936, stipulează că nu existau prerogative constituţionale pentru fondarea unor state pe teritoriile cotropite. Aceasta este esenţa textului pe care l-am vorbit în chiar sânul Imperiului Sovietic.
De altfel, alocuţiunile mele s-au dat pe toate posturile de televiziune din ţările civilizate ale lumii, poate chiar şi în Burkina Faso. Dar Imperiul Sovietic, totuşi, a fondat R.S.S. Moldovenească, actualmente Republica Moldova, atât că este, fără doi de "s". Recunoaşteţi odată şi odată cu toţii lucrătura faimoasă a KGB-ului rusesc, pe care-l cunosc din rărunchi, dat fiind faptul că am fost parlamentar din partea Basarabiei în Parlamentul U.R.S.S. Circumscripţia Ialoveni.
Aşadar, fiind în Kremlin, pe vremea deputăţiei mele acolo, nu am umblat prin restaurante, ci m-am scufundat în biblioteci, şi mai ales în documentele privind ţara mea, România. Am de spus anumite lucruri dure şi le voi spune cândva, dar, deocamdată, nu se poate discuta în gura mare. Am fost şi eu destul de delicată în torentul verbal cu vecinii noştri din Est, adică ruşii. Dar în clipa, când am văzut că s-au porcit cu totul, când finanţează prin mijloace ilicite ziarul "Moldova Mare", folosindu-se într-un mod ingrat şi absolut penibil de numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mi-a plesnit răbdarea. Da, mi-a plesnit răbdarea, pentru că mă trag din viţa lui Ştefan, prin Petru Rareş. Să fie clară treaba asta! Aştept atitudinea Ministerului de Externe al României în legătură cu această făcătură mârşavă, făurită de Moscova, via Chişinău.
acum ex-ministrul culturii din Republica Moldova, Ion Ungureanu, este gonit din casa lui de la Bucureşti. La fel şi ex-ministrul învăţământului din Guvernul Druc, Nicolae Mâtcaş. A cui şi ce politică se face în ţara-mamă, stimaţi domni şi doamne?
Aceşti oameni fac parte din liderii Mişcării de eliberare şi reîntregire naţională din Basarabia. Sunt refugiaţi politic, au un alt statut, nu ca cei care deţin vile şi viloaie pe contul statului român! Statutul lor este, iarăşi, unul deosebit: patrioţi români. ruşine să le fie obrazului acelora care desfid obârşia noastră! Trăiască România întreagă!
Vă mulţumesc.
Din anul 1992, de când sunt în Parlamentul României, m-am străduit să le lămuresc tuturor că ţara noastră, printre priorităţile sale, are una deosebită - reunificarea. ceea ce s-ar chema aducerea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa la ţara-mamă.
Alocuţiunile mele din 1992 şi până în 2008 nu au avut, însă, cine ştie ce rezonanţă în Parlamentul României. Dacă am lua-o, aşa, într-o glumă, deşi nu glumesc deloc, este ca şi în cazul celor 322 de parlamentari, aşa-zişii români, contra poporului român, pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. Şi am mai spus ceva: dacă în Parlamentul României s-ar fi votat Legea lustraţiei, situaţia ar fi fost cu totul alta; adică o situaţie fără nomenclaturişti, kaghebişti şi securişti antinaţionali.
Poate fiind în condiţii mai bune, mai lesnicioase, în zonele ocupate şi semiocupate ale României, precum este ţara noastră, hărtănită în câteva părţi, aş fi fost şi eu mai blândă în cuvinte. Dar, uitaţi-vă, dragi compatrioţi, la această porcărie majoră produsă de Moscova şi vânduţii autohtoni din Basarabia: se cheamă "Moldova Mare". un infim ziar în care vorbeşte în limba rusă tovarăşul Bodiu, fost secretar al C.C. al P.C.M., pus de ocupanţii ruşi. Vă arăt şi ziarul. Poftim! (Arată spre sală ziarul.) Un ziar, în care Bodiu vorbeşte în limba rusă. Vor să introducă iar grafia chirilică şi limba rusă ca limbă de stat. Vor foarte multe. Situaţia este împotriva intereselor României.
După acest trădător cu numele Bodiu, toată haita de ticăloşi s-a reîntors în Republica Moldova, de la Moscova. Au avut nişte puteri din afară, sau este agonia perdanţilor? Vai, cât de bine lucrează serviciile secrete ruseşti, ca să ne radă până la capăt şi bucata aceasta de ţară, provincia Basarabia. Mihai Eminescu, solul Celui de sus, în opera sa politică, a spus cuvinte grele, care le arată adevărata istorie a României, şi anume: dintotdeauna, această provincie a aparţinut României. Tocmai de aceea, în fostul Parlament al fostei U.R.S.S., am spus clar şi răspicat: articolul 3 al celei mai reacţionare constituţii sovietice, din 1936, conform regulamentului, nu admitea rapturile teritoriale, ceea ce a săvârşit Imperiul Sovietic împotriva României. Articolul 14 al aceleiaşi constituţii staliniste din 1936, stipulează că nu existau prerogative constituţionale pentru fondarea unor state pe teritoriile cotropite. Aceasta este esenţa textului pe care l-am vorbit în chiar sânul Imperiului Sovietic.
De altfel, alocuţiunile mele s-au dat pe toate posturile de televiziune din ţările civilizate ale lumii, poate chiar şi în Burkina Faso. Dar Imperiul Sovietic, totuşi, a fondat R.S.S. Moldovenească, actualmente Republica Moldova, atât că este, fără doi de "s". Recunoaşteţi odată şi odată cu toţii lucrătura faimoasă a KGB-ului rusesc, pe care-l cunosc din rărunchi, dat fiind faptul că am fost parlamentar din partea Basarabiei în Parlamentul U.R.S.S. Circumscripţia Ialoveni.
Aşadar, fiind în Kremlin, pe vremea deputăţiei mele acolo, nu am umblat prin restaurante, ci m-am scufundat în biblioteci, şi mai ales în documentele privind ţara mea, România. Am de spus anumite lucruri dure şi le voi spune cândva, dar, deocamdată, nu se poate discuta în gura mare. Am fost şi eu destul de delicată în torentul verbal cu vecinii noştri din Est, adică ruşii. Dar în clipa, când am văzut că s-au porcit cu totul, când finanţează prin mijloace ilicite ziarul "Moldova Mare", folosindu-se într-un mod ingrat şi absolut penibil de numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mi-a plesnit răbdarea. Da, mi-a plesnit răbdarea, pentru că mă trag din viţa lui Ştefan, prin Petru Rareş. Să fie clară treaba asta! Aştept atitudinea Ministerului de Externe al României în legătură cu această făcătură mârşavă, făurită de Moscova, via Chişinău.
acum ex-ministrul culturii din Republica Moldova, Ion Ungureanu, este gonit din casa lui de la Bucureşti. La fel şi ex-ministrul învăţământului din Guvernul Druc, Nicolae Mâtcaş. A cui şi ce politică se face în ţara-mamă, stimaţi domni şi doamne?
Aceşti oameni fac parte din liderii Mişcării de eliberare şi reîntregire naţională din Basarabia. Sunt refugiaţi politic, au un alt statut, nu ca cei care deţin vile şi viloaie pe contul statului român! Statutul lor este, iarăşi, unul deosebit: patrioţi români. ruşine să le fie obrazului acelora care desfid obârşia noastră! Trăiască România întreagă!
Vă mulţumesc.
"Exil în ţara mea"
Stimaţi colegi,
Marele călugăr ascet, îndrumător al neamului românesc Ilie Cleopa ne-a dat o lecţie de învăţătură demnă de însuşit. Nouă trepte ale credinţei, ale urcuşului, ale ascensiunii către Dumnezeu, trepte cu greu de urcat fără rugăciunile care sunt hrana sufletului. Să ne bucurăm cu toţii că neamul nostru a cutezat să dea din miezul, din lamura sa asemenea slujitori ai domnului şi sprijinitori ai oamenilor.
De ce am început cu acestea? De aceea că nu prea am fost şi sunt un om al lumii, mai cu seamă al unei lumi care înoată în greşeli. Am decis să intru în politică, din cauza simplului fapt, că ţara în care mi-a fost dat să mă nasc este hărtănită în bucăţi. Din Moldova lui Ştefan cel Mare, de exemplu, s-a ales colbul drumului, din mila indivizilor vânduţi adversarilor neamului românesc. Să privim în jur, în jurul ţării mamă, România, şi vom vedea că dincolo de fruntariile ei actuale, peste 10 milioane de români o duc foarte greu, unii dintre ei abia supravieţuiesc. şi am în vedere Basarabia cu sudul său, Nordul Bucovinei cu Ţinutul Herţa, Cadrilaterul. Ştim foarte bine cu toţii că în ce priveşte Cadrilaterul mai e mult de lucru, deşi patriota României, Regina Maria, şi-a dăruit inima acelei bucăţi de pământ românesc. Dar, cu privire la Basarabia şi Nordul Bucovinei, noi, românii, avem încă toate posibilităţile de soluţionare ale problemelor românităţii ultragiate. Dar nu se doreşte. Şi nu e vorba de Uniunea Europeană şi nici de NATO, e vorba de voinţa clasei politice din România. Or, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, cu o gândire lucidă, peisajul politic se profilează destul de clar: după ce românii au fost conduşi decenii întregi de kominternişti, kaghebişti, nomenklaturişti ai sistemului vechi comunist, înveterat în rele, acum sunt conduşi de către unii dintre copiii şi nepoţii lor.
Se împlineşte deja un an de când, în iunie 2007, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a promis tuturor parlamentarilor, şi celor de la Senat, şi celor de la Cameră, într-o şedinţă comună, că se va vota Legea lustraţiei, ca să se mai retragă cu vreo 2-3 paşi în umbră acei oameni care au umbrit, dar ce zic eu, e puţin spus, care au întunecat şi au distrus cele mai mari valori ale României. Dar iată că nu s-a realizat în fapt această minunată promisiune, pentru că se doreşte în continuare realizarea de scenarii cu suspendări, cu oprelişti, cu ostracizări, iar mai recent şi cu Tratatul României cu Republica Moldova.
Pesemne o astfel de stratagemă se explică prin aceea că, având loc alegerile locale, opinia publică din România nu va observa ceea ce se întâmplă între Ministerul Afacerilor Externe al României şi omologul minister din Republica Moldova. Hai să ne întrebăm, cum se poate de acceptat, ca o ţară să facă tratat cu pupila sa, cu o fiică a ei, precum e Basarabia. S-a făcut un asemenea tratat între România şi Ucraina şi la ce s-a ajuns? Că românii de acolo o duc şi mai greu, de neîndurat aproape decât au dus-o până în 2007?!
Ce e mai trist în perioada pe care o trăim este că şi presa, mass-media face o propagandă asiduă împotriva românilor patrioţi care provin din aceste zone ocupate şi semiocupate, şi anume Basarabia şi Nordul Bucovinei.
Recunosc fără chip de ocolişuri, că am avut deplină dreptate când, cu vreo câţiva ani în urmă, la o emisiune, moderată de poetul Adrian Păunescu, şi la o întrebare a lui, de ce cred că creierul KGB-ului e la Bucureşti şi nu la Chişinău, am spus franc: aşa cred, pentru că România este o ţară mare cu interese ample, iar Basarabia este o provincie a ei cu interese mai mici. Unde îşi trimit cei mai pregătiţi agenţi toate ţările civilizate ale lumii? Bineînţeles, în ţara cu interese şi posibilităţi mai mari. Aşa că, la Bucureşti este capul fostului KGB, actualmente serviciile secrete ale Federaţiei Ruse. La Chişinău este numai coada care se mai zvântură din când în când, stârnind războaie în Transnistria.
Şi vreau să mai adaug ceva de o mare gravitate. Dintotdeauna românii basarabeni au voit unire cu ţara mamă şi prin asta se explică şi marile rezultate obţinute prin mişcarea de eliberare şi întregire naţională din 1989 şi am să repet ori de câte ori va fi nevoie: limba română - limbă de stat, grafia latină, istoria românilor. Cum a răspuns ţara mamă, o ştim iarăşi cu toţii foarte bine. din mila tovarăşului Ion Iliescu a răspuns cu o recunoaştere a unui stat în stat, a unui stat, Republica Moldova, făurit de fosta URSS.
În încheiere, vreau să vă spun pe şleau că nu aş fi venit niciodată la Bucureşti, măcar de aceea pentru că mai dulce, mai benefică pentru sănătatea omului este apa şi pâinea de la baştină, din locul unde te-ai născut. Dar în clipa când mi-am dat seama ca bună ziua, că de-ar lupta românii basarabeni încă 100 de ani cu "mastodontul din est", nu pot rezista fără ajutorul României. Şi ce-am găsit la venirea mea? O clasă politică pusă pe căpătuire şi înavuţire rapidă, cam indiferentă, dacă nu indiferentă cu totul la doleanţele românilor basarabeni, la ideea naţională!
Dragi fraţi români, pentru mine deja sunt mai dulci gloanţele ruseşti decât palmele trase în obrazul nostru din partea fraţilor români. Să fie clară treaba asta şi, ca să mai ştie toţi ce înseamnă a fi exilat în propria ţară, am să vă spun câteva rânduri prin mijloace poetice:
"Exil în ţara mea"
Vreau libertate vie, întrupată,/cum vie sunt şi cum nu pot trişa,/Vreau libertate, însă, deocamdată/mă aflu în exil în ţara mea./ Ce blând exil,/nu mi se-mpuşcă în casă,/precum în Basarabia abil,/şi totuşi cineva îmi pune o plasă/şi totuşi, simt, mă aflu în exil./Cum nu pot fi băgat nici într-o oală/a vreunui mare sau mai mic partid,/Eu stau între ciocan şi nicovală,/În jurul meu e un văzduh acid./şi un teren ce lunecă-n postate,/Cum aş decide, n-ar mai luneca,/Iar eu decid numai spre libertate,/iar ea e tot la ce mai pot visa./Decizia nu place, ştiu prea bine,/Se cere implicarea în tipic,/dar când copii, bătrâni nu au de pâine,/Eu pot doar pentru ei să mă implic./În pas cu dânşii îmi îndrept piciorul,/Spre-o casă a poporului sadea,/şi până-atunci, când o veni poporul,/mă simt un exilat în ţara mea./Ce exilat docil, ce naţiune/care şi darul său îl face în scrum!/Eroii tăi se află-n gropi comune./Sau îngropaţi la margine de drum./Ce joc de-a darul, Doamne, ni se dete,/Când jude-ajunge orişice gunoi,/Creieri de geniu spulberă-n perete,/Inimi divine, sângele în noroi./Vreau libertate, vreau să tragem sorţii, Cine-a trădat şi cine n-o trăda,/Vreau libertate chiar cu preţul morţii şi nicidecum exil în ţara mea"!/
Vă mulţumesc.
Marele călugăr ascet, îndrumător al neamului românesc Ilie Cleopa ne-a dat o lecţie de învăţătură demnă de însuşit. Nouă trepte ale credinţei, ale urcuşului, ale ascensiunii către Dumnezeu, trepte cu greu de urcat fără rugăciunile care sunt hrana sufletului. Să ne bucurăm cu toţii că neamul nostru a cutezat să dea din miezul, din lamura sa asemenea slujitori ai domnului şi sprijinitori ai oamenilor.
De ce am început cu acestea? De aceea că nu prea am fost şi sunt un om al lumii, mai cu seamă al unei lumi care înoată în greşeli. Am decis să intru în politică, din cauza simplului fapt, că ţara în care mi-a fost dat să mă nasc este hărtănită în bucăţi. Din Moldova lui Ştefan cel Mare, de exemplu, s-a ales colbul drumului, din mila indivizilor vânduţi adversarilor neamului românesc. Să privim în jur, în jurul ţării mamă, România, şi vom vedea că dincolo de fruntariile ei actuale, peste 10 milioane de români o duc foarte greu, unii dintre ei abia supravieţuiesc. şi am în vedere Basarabia cu sudul său, Nordul Bucovinei cu Ţinutul Herţa, Cadrilaterul. Ştim foarte bine cu toţii că în ce priveşte Cadrilaterul mai e mult de lucru, deşi patriota României, Regina Maria, şi-a dăruit inima acelei bucăţi de pământ românesc. Dar, cu privire la Basarabia şi Nordul Bucovinei, noi, românii, avem încă toate posibilităţile de soluţionare ale problemelor românităţii ultragiate. Dar nu se doreşte. Şi nu e vorba de Uniunea Europeană şi nici de NATO, e vorba de voinţa clasei politice din România. Or, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, cu o gândire lucidă, peisajul politic se profilează destul de clar: după ce românii au fost conduşi decenii întregi de kominternişti, kaghebişti, nomenklaturişti ai sistemului vechi comunist, înveterat în rele, acum sunt conduşi de către unii dintre copiii şi nepoţii lor.
Se împlineşte deja un an de când, în iunie 2007, actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a promis tuturor parlamentarilor, şi celor de la Senat, şi celor de la Cameră, într-o şedinţă comună, că se va vota Legea lustraţiei, ca să se mai retragă cu vreo 2-3 paşi în umbră acei oameni care au umbrit, dar ce zic eu, e puţin spus, care au întunecat şi au distrus cele mai mari valori ale României. Dar iată că nu s-a realizat în fapt această minunată promisiune, pentru că se doreşte în continuare realizarea de scenarii cu suspendări, cu oprelişti, cu ostracizări, iar mai recent şi cu Tratatul României cu Republica Moldova.
Pesemne o astfel de stratagemă se explică prin aceea că, având loc alegerile locale, opinia publică din România nu va observa ceea ce se întâmplă între Ministerul Afacerilor Externe al României şi omologul minister din Republica Moldova. Hai să ne întrebăm, cum se poate de acceptat, ca o ţară să facă tratat cu pupila sa, cu o fiică a ei, precum e Basarabia. S-a făcut un asemenea tratat între România şi Ucraina şi la ce s-a ajuns? Că românii de acolo o duc şi mai greu, de neîndurat aproape decât au dus-o până în 2007?!
Ce e mai trist în perioada pe care o trăim este că şi presa, mass-media face o propagandă asiduă împotriva românilor patrioţi care provin din aceste zone ocupate şi semiocupate, şi anume Basarabia şi Nordul Bucovinei.
Recunosc fără chip de ocolişuri, că am avut deplină dreptate când, cu vreo câţiva ani în urmă, la o emisiune, moderată de poetul Adrian Păunescu, şi la o întrebare a lui, de ce cred că creierul KGB-ului e la Bucureşti şi nu la Chişinău, am spus franc: aşa cred, pentru că România este o ţară mare cu interese ample, iar Basarabia este o provincie a ei cu interese mai mici. Unde îşi trimit cei mai pregătiţi agenţi toate ţările civilizate ale lumii? Bineînţeles, în ţara cu interese şi posibilităţi mai mari. Aşa că, la Bucureşti este capul fostului KGB, actualmente serviciile secrete ale Federaţiei Ruse. La Chişinău este numai coada care se mai zvântură din când în când, stârnind războaie în Transnistria.
Şi vreau să mai adaug ceva de o mare gravitate. Dintotdeauna românii basarabeni au voit unire cu ţara mamă şi prin asta se explică şi marile rezultate obţinute prin mişcarea de eliberare şi întregire naţională din 1989 şi am să repet ori de câte ori va fi nevoie: limba română - limbă de stat, grafia latină, istoria românilor. Cum a răspuns ţara mamă, o ştim iarăşi cu toţii foarte bine. din mila tovarăşului Ion Iliescu a răspuns cu o recunoaştere a unui stat în stat, a unui stat, Republica Moldova, făurit de fosta URSS.
În încheiere, vreau să vă spun pe şleau că nu aş fi venit niciodată la Bucureşti, măcar de aceea pentru că mai dulce, mai benefică pentru sănătatea omului este apa şi pâinea de la baştină, din locul unde te-ai născut. Dar în clipa când mi-am dat seama ca bună ziua, că de-ar lupta românii basarabeni încă 100 de ani cu "mastodontul din est", nu pot rezista fără ajutorul României. Şi ce-am găsit la venirea mea? O clasă politică pusă pe căpătuire şi înavuţire rapidă, cam indiferentă, dacă nu indiferentă cu totul la doleanţele românilor basarabeni, la ideea naţională!
Dragi fraţi români, pentru mine deja sunt mai dulci gloanţele ruseşti decât palmele trase în obrazul nostru din partea fraţilor români. Să fie clară treaba asta şi, ca să mai ştie toţi ce înseamnă a fi exilat în propria ţară, am să vă spun câteva rânduri prin mijloace poetice:
"Exil în ţara mea"
Vreau libertate vie, întrupată,/cum vie sunt şi cum nu pot trişa,/Vreau libertate, însă, deocamdată/mă aflu în exil în ţara mea./ Ce blând exil,/nu mi se-mpuşcă în casă,/precum în Basarabia abil,/şi totuşi cineva îmi pune o plasă/şi totuşi, simt, mă aflu în exil./Cum nu pot fi băgat nici într-o oală/a vreunui mare sau mai mic partid,/Eu stau între ciocan şi nicovală,/În jurul meu e un văzduh acid./şi un teren ce lunecă-n postate,/Cum aş decide, n-ar mai luneca,/Iar eu decid numai spre libertate,/iar ea e tot la ce mai pot visa./Decizia nu place, ştiu prea bine,/Se cere implicarea în tipic,/dar când copii, bătrâni nu au de pâine,/Eu pot doar pentru ei să mă implic./În pas cu dânşii îmi îndrept piciorul,/Spre-o casă a poporului sadea,/şi până-atunci, când o veni poporul,/mă simt un exilat în ţara mea./Ce exilat docil, ce naţiune/care şi darul său îl face în scrum!/Eroii tăi se află-n gropi comune./Sau îngropaţi la margine de drum./Ce joc de-a darul, Doamne, ni se dete,/Când jude-ajunge orişice gunoi,/Creieri de geniu spulberă-n perete,/Inimi divine, sângele în noroi./Vreau libertate, vreau să tragem sorţii, Cine-a trădat şi cine n-o trăda,/Vreau libertate chiar cu preţul morţii şi nicidecum exil în ţara mea"!/
Vă mulţumesc.
Despre artele eterne şi cele trecătoare.
Înainte vreme, cu secole în urmă, omenirea era mai evoluată în plan spiritual decât aceasta de azi. De ce spun asemenea cuvinte grele? De aceea, că în amfiteatrele elene şi romane se întâlneau poeţi filosofi şi cântăreţi de pe toate meridianele Terrei, nu numai sportivi. Pe atunci încă nu se auzea, nu se vedea a bate o minge cu piciorul sau capul. Era cu adevărat o ierarhie a valorilor umane.
Să aruncăm o simplă privire asupra societăţii româneşti contemporane şi asupra altor societăţi de pe Planetă. Nu tu spirit, nu tu cuvânt, nu tu competitivitate în cele mai importante sfere ale vieţii, ci fotbal, fotbal şi iar fotbal.
Sunt în România de 16 ani, dar mi-a fost îndeajuns, suficient, să mă conving de faptul că Bucureştii nu au cum fi şi nu pot fi capitala culturală a României. Capitale culturale sunt Iaşii, Sibiul, Chişinăul.
Timp de 16 ani am tot aşteptat măcar o emisiune cât de pricăjită la vreun post de televiziune, cu scriitori clasici sau contemporani. Nimic. Aut nihila est.
Şi încă ne mai întrebăm, de ce degenerează generaţiile?
În Biblie e scris negru pe alb: "La început a fost Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu".
Şi ce ne facem, dragi fraţi români, cu Dumnezeu, care este Cuvântul?
Iată ce facem! Ne batem, pur şi simplu, joc de marile talente în toate domeniile artistice: poezie, proză, pictură, sculptură, teatru, muzică. Să luăm bine aminte, că ne vom trezi cu generaţii bolnave, lipsite de minte şi simţire din cauza loviturilor cu piciorul şi capul.
Nu am nimic de împărţit cu fotbaliştii. Au şi ei munca lor, şi chiar suferă adesea pentru strădaniile lor fizice.
Acum, după meciul absolut indezirabil cu Lituania - scor 0-3, au ajuns să fie numiţi "strânsura" lui Piţurcă. Nici chiar aşa! Nu e bine. Se întâmplă şi pierderi, nu numai câştiguri, dar nu e cazul să exagerăm.
Dintotdeauna am considerat că artele frumoase sunt veşnice, pe când jocurile sportive - efemere. Din câte ştim, o naţiune care se respectă, în delegaţii protocolare nu ia o minge în vizită, în cutare sau cutare ţară, ci ia o carte, un tablou, o sculptură, o casetă cu muzică autohtonă românească.
Nici pe vremea lui N. Ceauşescu artiştii acestei ţări, pre nume România, nu au fost atât de uitaţi, dispreţuiţi, chiar şi batjocoriţi, din simplul motiv că ei creează, dar nu bat o minge cu piciorul sau capul.
Haideţi să ne trezim, în sfârşit, din somnul cel de moarte, dragi fraţi români, ca să putem schimba textul imnului naţional: "Deşteaptă-te, române!".
Şi, dacă tot am vorbit despre fotbal, precum şi despre artele frumoase, nu aş putea să mă abat nicidecum de la ultima mizericordie a acestei veri: părerea unui poetaş, făcut, iar nu născut, despre anumite evenimente ale cetăţii, care nu încap în stomacul său. Este vorba de Mircea Cărtărescu care, din insuficienţa de suflet a unor aşa-zişi mentori ai săi, a făcut o aşa-zisă operă şi s-a umflat de ifose ca un balon.
Am răsfoit şi eu câteva rânduri din "opera de trei parale" şi nu am rezistat s-o duc până la capăt, pentru că nu aveam ce să citesc, pentru că e lefter ca talent, ca har de sus. Iată doar o mostră de genul: "O, Doamne, ce fund avea!" Mi-a fost destul să-i văd antitalentul. Numai un bărbat frustrat de condiţia sa minimă ca mascul poate să-şi bată joc de o femeie, văzută întâmplător pe stradă, într-un asemenea hal.
Şi, încă mai abitir, să se adreseze divinităţii!
Astfel de pseudoartişti contemporani primesc stelele României, pe când ar fi fost un gest de nobleţe să le primească dintre contemporani artişti care au intrat deja în istorie prin creaţiile lor, precum Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuţă, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu, Nicolae Dabija, Cezar Ivănescu, Cătălina Buzoianu şi alţii, atât vii, cât şi trecuţi pe alt tărâm.
Dar asta e lumea în care trăim! E, bineînţeles, o ingratitudine, dar cel mai adesea se întâmplă, ca talentele cu adevărat mari să fie recunoscute abia când trec din această vale a plângerii.
Să aruncăm o simplă privire asupra societăţii româneşti contemporane şi asupra altor societăţi de pe Planetă. Nu tu spirit, nu tu cuvânt, nu tu competitivitate în cele mai importante sfere ale vieţii, ci fotbal, fotbal şi iar fotbal.
Sunt în România de 16 ani, dar mi-a fost îndeajuns, suficient, să mă conving de faptul că Bucureştii nu au cum fi şi nu pot fi capitala culturală a României. Capitale culturale sunt Iaşii, Sibiul, Chişinăul.
Timp de 16 ani am tot aşteptat măcar o emisiune cât de pricăjită la vreun post de televiziune, cu scriitori clasici sau contemporani. Nimic. Aut nihila est.
Şi încă ne mai întrebăm, de ce degenerează generaţiile?
În Biblie e scris negru pe alb: "La început a fost Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu".
Şi ce ne facem, dragi fraţi români, cu Dumnezeu, care este Cuvântul?
Iată ce facem! Ne batem, pur şi simplu, joc de marile talente în toate domeniile artistice: poezie, proză, pictură, sculptură, teatru, muzică. Să luăm bine aminte, că ne vom trezi cu generaţii bolnave, lipsite de minte şi simţire din cauza loviturilor cu piciorul şi capul.
Nu am nimic de împărţit cu fotbaliştii. Au şi ei munca lor, şi chiar suferă adesea pentru strădaniile lor fizice.
Acum, după meciul absolut indezirabil cu Lituania - scor 0-3, au ajuns să fie numiţi "strânsura" lui Piţurcă. Nici chiar aşa! Nu e bine. Se întâmplă şi pierderi, nu numai câştiguri, dar nu e cazul să exagerăm.
Dintotdeauna am considerat că artele frumoase sunt veşnice, pe când jocurile sportive - efemere. Din câte ştim, o naţiune care se respectă, în delegaţii protocolare nu ia o minge în vizită, în cutare sau cutare ţară, ci ia o carte, un tablou, o sculptură, o casetă cu muzică autohtonă românească.
Nici pe vremea lui N. Ceauşescu artiştii acestei ţări, pre nume România, nu au fost atât de uitaţi, dispreţuiţi, chiar şi batjocoriţi, din simplul motiv că ei creează, dar nu bat o minge cu piciorul sau capul.
Haideţi să ne trezim, în sfârşit, din somnul cel de moarte, dragi fraţi români, ca să putem schimba textul imnului naţional: "Deşteaptă-te, române!".
Şi, dacă tot am vorbit despre fotbal, precum şi despre artele frumoase, nu aş putea să mă abat nicidecum de la ultima mizericordie a acestei veri: părerea unui poetaş, făcut, iar nu născut, despre anumite evenimente ale cetăţii, care nu încap în stomacul său. Este vorba de Mircea Cărtărescu care, din insuficienţa de suflet a unor aşa-zişi mentori ai săi, a făcut o aşa-zisă operă şi s-a umflat de ifose ca un balon.
Am răsfoit şi eu câteva rânduri din "opera de trei parale" şi nu am rezistat s-o duc până la capăt, pentru că nu aveam ce să citesc, pentru că e lefter ca talent, ca har de sus. Iată doar o mostră de genul: "O, Doamne, ce fund avea!" Mi-a fost destul să-i văd antitalentul. Numai un bărbat frustrat de condiţia sa minimă ca mascul poate să-şi bată joc de o femeie, văzută întâmplător pe stradă, într-un asemenea hal.
Şi, încă mai abitir, să se adreseze divinităţii!
Astfel de pseudoartişti contemporani primesc stelele României, pe când ar fi fost un gest de nobleţe să le primească dintre contemporani artişti care au intrat deja în istorie prin creaţiile lor, precum Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuţă, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu, Nicolae Dabija, Cezar Ivănescu, Cătălina Buzoianu şi alţii, atât vii, cât şi trecuţi pe alt tărâm.
Dar asta e lumea în care trăim! E, bineînţeles, o ingratitudine, dar cel mai adesea se întâmplă, ca talentele cu adevărat mari să fie recunoscute abia când trec din această vale a plângerii.
marți, 11 noiembrie 2008
Apel la "renaşterea culturii naţionale" spre asanarea morală a societăţii.
Stimaţi colegi,
Din zori, până noaptea târziu, suntem bombardaţi de ritmuri nebune, cuvinte obscene, privelişti degradante, ca şi cum am trăi într-o junglă modernă şi jungla aceasta naşte monştri moderni.
Am spus-o de nenumărate ori şi o repet: să facem ceva cât nu e târziu pentru renaşterea culturii naţionale. Altfel, lumea merge spre involuţie, se scufundă în primitivism.
Să ne întrebăm: unde am ajuns? În ce situaţie apocaliptică ne aflăm, când un tânăr sau o tânără, în loc să-şi arate posibilităţile sufletului, ni le arată pe cele ale trupului?
Mai mult ca atât, se mai şi afişează cu gesturile lor scârbavnice, gesturi pe care nici animelele nu le fac, pentru că animalele îl privesc "drept în ochi pe Dumnezeu", precum spunea marele poet german Rilke.
E limpede că diavolul creează prin aceste făpturi umane viaţa sufletului care a trecut, în mod neiertător, la doar o viaţă a trupului. Dar, oricâte figuri ar arăta un trup, totuşi, infinit are un sfârşit, pe când sufletul niciodată nu sfârşeşte.
În toată avalanşa aceasta de sunete satanice, prezentări de mode, reclame televizate, cu trucuri, e deranjant faptul că până şi spiritele elevate nu se prind la un adevăr. Are loc o demonizare a populaţiei ca în Sodoma şi Gomora, e condamnabil pur şi simplu faptul că unii oameni întreprinzători corup tinerii, nu le lasă spaţiu de existenţă, de a visa, de a crea, de a se realiza spiritual, formând astfel monştrii de mâine. Pentru că nu e de crezut că un om e rău din naştere, contează mediul, iar mediul îl facem noi toţi, în special oamenii de cultură.
Oamenii de cultură în toate domeniile de creaţie sunt lăsaţi de izbelişte, nu mai apar cărţi, nu se fac filme, nu se fac expoziţii de pictură, întruniri muzicale. Or, dacă mai apare câte ceva, apoi nu întotdeauna comportă semnul valorii. Fenomenul cultură e dominat de spiritul de gaşcă, sunt preferaţi anumiţi artişti, care se au bine cu cutare sau cutărică ce deţine funcţii decizionale. Nu am mai citit de mult vreo carte, nu am văzut de mult vreun film sau expoziţii de pictură de ale debutanţilor, am văzut în schimb scălămbăiala deşucheată a "generaţiei PRO", ce o fi mai însemnând şi aceasta. Un soi de prostie televizată? Nu există o bancă de date, un centru de sistematizare a valorilor autentice ale României, totul e lăsat la voia întâmplării şi a prostului gust. Anonimii iluştri hotărăsc soarta culturii, oricare neica nimeni poate să-şi producă opusurile în detrimentul spiritualităţii româneşti, în detrimentul generaţiilor care vin, numai dacă are bani. Anume, aşa s-a ajuns la denigrarea clasicilor naţionali români, la schimonosirea istoriei şi a literaturii românilor, la prostituarea tineretului, la neglijarea bătrânilor creatori, la uitarea celor mai chinuiţi români, acei din zonele ocupate şi semiocupate.
Ceea ce se întâmplă acum, cu voia unor mărginiţi în materie de cultură e sucombarea în neant, e o alterare a noastră ca neam. Noţiuni ca: omenie, patriotism, dragoste de ţară şi-au pierdut calitatea, şi-au pierdut aprecierea, sunt privite ca ceva din altă lume, nişte fantasme, cu cât eşti mai şmecher, mai pigmeu, mai sperţar, dar gros la pungă şi la obraz, cu atât eşti mai bine văzut într-o societate coruptă. S-a ajuns la limita absurdului în toate colţurile acestei ţări, în toate domeniile, în toate casele. Se impune tot mai mult un statut al oamenilor de creaţie, protejarea cărora va proteja viitorul societăţii româneşti. Altfel, ne pierdem căile către noi înşine, ne acoperă pigmeniada, ne înghite neantul.
Vă mulţumesc.
Din zori, până noaptea târziu, suntem bombardaţi de ritmuri nebune, cuvinte obscene, privelişti degradante, ca şi cum am trăi într-o junglă modernă şi jungla aceasta naşte monştri moderni.
Am spus-o de nenumărate ori şi o repet: să facem ceva cât nu e târziu pentru renaşterea culturii naţionale. Altfel, lumea merge spre involuţie, se scufundă în primitivism.
Să ne întrebăm: unde am ajuns? În ce situaţie apocaliptică ne aflăm, când un tânăr sau o tânără, în loc să-şi arate posibilităţile sufletului, ni le arată pe cele ale trupului?
Mai mult ca atât, se mai şi afişează cu gesturile lor scârbavnice, gesturi pe care nici animelele nu le fac, pentru că animalele îl privesc "drept în ochi pe Dumnezeu", precum spunea marele poet german Rilke.
E limpede că diavolul creează prin aceste făpturi umane viaţa sufletului care a trecut, în mod neiertător, la doar o viaţă a trupului. Dar, oricâte figuri ar arăta un trup, totuşi, infinit are un sfârşit, pe când sufletul niciodată nu sfârşeşte.
În toată avalanşa aceasta de sunete satanice, prezentări de mode, reclame televizate, cu trucuri, e deranjant faptul că până şi spiritele elevate nu se prind la un adevăr. Are loc o demonizare a populaţiei ca în Sodoma şi Gomora, e condamnabil pur şi simplu faptul că unii oameni întreprinzători corup tinerii, nu le lasă spaţiu de existenţă, de a visa, de a crea, de a se realiza spiritual, formând astfel monştrii de mâine. Pentru că nu e de crezut că un om e rău din naştere, contează mediul, iar mediul îl facem noi toţi, în special oamenii de cultură.
Oamenii de cultură în toate domeniile de creaţie sunt lăsaţi de izbelişte, nu mai apar cărţi, nu se fac filme, nu se fac expoziţii de pictură, întruniri muzicale. Or, dacă mai apare câte ceva, apoi nu întotdeauna comportă semnul valorii. Fenomenul cultură e dominat de spiritul de gaşcă, sunt preferaţi anumiţi artişti, care se au bine cu cutare sau cutărică ce deţine funcţii decizionale. Nu am mai citit de mult vreo carte, nu am văzut de mult vreun film sau expoziţii de pictură de ale debutanţilor, am văzut în schimb scălămbăiala deşucheată a "generaţiei PRO", ce o fi mai însemnând şi aceasta. Un soi de prostie televizată? Nu există o bancă de date, un centru de sistematizare a valorilor autentice ale României, totul e lăsat la voia întâmplării şi a prostului gust. Anonimii iluştri hotărăsc soarta culturii, oricare neica nimeni poate să-şi producă opusurile în detrimentul spiritualităţii româneşti, în detrimentul generaţiilor care vin, numai dacă are bani. Anume, aşa s-a ajuns la denigrarea clasicilor naţionali români, la schimonosirea istoriei şi a literaturii românilor, la prostituarea tineretului, la neglijarea bătrânilor creatori, la uitarea celor mai chinuiţi români, acei din zonele ocupate şi semiocupate.
Ceea ce se întâmplă acum, cu voia unor mărginiţi în materie de cultură e sucombarea în neant, e o alterare a noastră ca neam. Noţiuni ca: omenie, patriotism, dragoste de ţară şi-au pierdut calitatea, şi-au pierdut aprecierea, sunt privite ca ceva din altă lume, nişte fantasme, cu cât eşti mai şmecher, mai pigmeu, mai sperţar, dar gros la pungă şi la obraz, cu atât eşti mai bine văzut într-o societate coruptă. S-a ajuns la limita absurdului în toate colţurile acestei ţări, în toate domeniile, în toate casele. Se impune tot mai mult un statut al oamenilor de creaţie, protejarea cărora va proteja viitorul societăţii româneşti. Altfel, ne pierdem căile către noi înşine, ne acoperă pigmeniada, ne înghite neantul.
Vă mulţumesc.
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
LEONIDA LARI - IORGA Curriculum Vitae
Leonida LARI-IORGA Curriculum Vitae
Date biografice:
Data şi locul naşterii: 26 oct.1949, Bursuceni jud. Bălţi, R. Moldova într-o familie de învăţători;
Stare civilă: căsătorită, trei copii, Ramona, Cristina şi Emanuela; soţul: Mihai Iorga, de profesie actor, regizor.
Studii şi specializări:
Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de filologie, filolog, scriitoare;
Premiul România Mare, premiul "Flacăra, Totuşi iubirea", premiul revistei "Cronica - Iaşi", premiul "Tibiscus" - Serbia, premiul "Academiei Române" pentru poezie, "Mihai Eminescu".
Activitate profesională:
Colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir - 1971-1973;
Redactor la sectorul cultură, arte, plastice - revista "Literatură şi Artă" - 1985-1988;
Redactor şef al primei publicaţii - "Corul naţiunii" - grafie latină din R.Moldova - 1988-2003;
Autor a 24 de volume de poezie şi proză, precum şi traducător din marea poezie universală.
Funcţii, activităţi într-un partid politic
Deputat în Parlamentul URSS din partea R. Moldova, 1988-1990;
Membru în conducerea PPCD din R. Moldova 1990-1992;
Preşedinta ICDTM - Liga creştin democrată a femeilor din R. Moldova - 1990-1997;
Deputat în Parlamentul României PNTCD - 1992-1996;
Deputat în Parlamentul României din partea PRM în trei legislaturi 1996, 2000, 2004.
Funcţii, activităţi parlamentare anterioare:
Preşedinta Ligii creştin democrate a femeilor din R. Moldova;
Deputat din partea R. Moldova - circumscripţia Ialoveni în Parlamentul URSS 1988-1990;
Deputat PNTCD - 1992-1993;
Deputat PRM în trei legislaturi consecutive.
Funcţii, activităţi în alte organizaţii naţionale:
Forumul naţional al românilor de pretutindeni.
Funcţii, activităţi în organizaţii internaţionale:
Asociaţia Basarabia şi Bucovina.
Activitate civică:
Colaborare cu Fundaţia "Omenia" pentru ajutorarea românilor basarabeni şi bucovineni.
Activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice:
Publicistică la ziarele şi revistele din România, R. Moldova, Nordul Bucovinei, reg. Cernăuţi, Serbia, (Banatul Sârbesc) România Mare, Totuşi Iubirea, Literatura şi Arta, Glasul Naţiunii, Arcaşul, Tibiscus).
Distincţii, decoraţii:
Cetăţean de onoare al oraşului muncipiului Bacău - 1993;
Cavaler al ordinului R. Moldova - 1996.
Medalia "Nichita Stanescu"- 1999
Medalia din partea Consiliului Judetean Suceava, cu prilejul aniversarii Unirii Bucovinei cu Patria Mama la 80 ani- 1998
Medalia "55 de ani de la asasinarea Maresalului Ion Antonscu"
Medalia "Cetatea de scaun a Sucevei la 620 de ani"
Medalia "Liga culturala pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni". Honoris Fidelis- 2006
Medalia din partea Unitatii Romanilor de Pretutindeni, "Congresul Spiritualitatii Romanesti"
Alte activităţi:
Preşedinte al Departamentului pentru relaţii cu românii de pretutindeni în cadrul PRM, secretar executiv al PRM.
Birouri parlamentare:
Str. 6 Noiembrie, nr. 13;
Tel. 0230.530882;
Persoana de contact: Bereanu C.Nicolae.
e-mail : leonidalari@yahoo.com
Date biografice:
Data şi locul naşterii: 26 oct.1949, Bursuceni jud. Bălţi, R. Moldova într-o familie de învăţători;
Stare civilă: căsătorită, trei copii, Ramona, Cristina şi Emanuela; soţul: Mihai Iorga, de profesie actor, regizor.
Studii şi specializări:
Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de filologie, filolog, scriitoare;
Premiul România Mare, premiul "Flacăra, Totuşi iubirea", premiul revistei "Cronica - Iaşi", premiul "Tibiscus" - Serbia, premiul "Academiei Române" pentru poezie, "Mihai Eminescu".
Activitate profesională:
Colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir - 1971-1973;
Redactor la sectorul cultură, arte, plastice - revista "Literatură şi Artă" - 1985-1988;
Redactor şef al primei publicaţii - "Corul naţiunii" - grafie latină din R.Moldova - 1988-2003;
Autor a 24 de volume de poezie şi proză, precum şi traducător din marea poezie universală.
Funcţii, activităţi într-un partid politic
Deputat în Parlamentul URSS din partea R. Moldova, 1988-1990;
Membru în conducerea PPCD din R. Moldova 1990-1992;
Preşedinta ICDTM - Liga creştin democrată a femeilor din R. Moldova - 1990-1997;
Deputat în Parlamentul României PNTCD - 1992-1996;
Deputat în Parlamentul României din partea PRM în trei legislaturi 1996, 2000, 2004.
Funcţii, activităţi parlamentare anterioare:
Preşedinta Ligii creştin democrate a femeilor din R. Moldova;
Deputat din partea R. Moldova - circumscripţia Ialoveni în Parlamentul URSS 1988-1990;
Deputat PNTCD - 1992-1993;
Deputat PRM în trei legislaturi consecutive.
Funcţii, activităţi în alte organizaţii naţionale:
Forumul naţional al românilor de pretutindeni.
Funcţii, activităţi în organizaţii internaţionale:
Asociaţia Basarabia şi Bucovina.
Activitate civică:
Colaborare cu Fundaţia "Omenia" pentru ajutorarea românilor basarabeni şi bucovineni.
Activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice:
Publicistică la ziarele şi revistele din România, R. Moldova, Nordul Bucovinei, reg. Cernăuţi, Serbia, (Banatul Sârbesc) România Mare, Totuşi Iubirea, Literatura şi Arta, Glasul Naţiunii, Arcaşul, Tibiscus).
Distincţii, decoraţii:
Cetăţean de onoare al oraşului muncipiului Bacău - 1993;
Cavaler al ordinului R. Moldova - 1996.
Medalia "Nichita Stanescu"- 1999
Medalia din partea Consiliului Judetean Suceava, cu prilejul aniversarii Unirii Bucovinei cu Patria Mama la 80 ani- 1998
Medalia "55 de ani de la asasinarea Maresalului Ion Antonscu"
Medalia "Cetatea de scaun a Sucevei la 620 de ani"
Medalia "Liga culturala pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni". Honoris Fidelis- 2006
Medalia din partea Unitatii Romanilor de Pretutindeni, "Congresul Spiritualitatii Romanesti"
Alte activităţi:
Preşedinte al Departamentului pentru relaţii cu românii de pretutindeni în cadrul PRM, secretar executiv al PRM.
Birouri parlamentare:
Str. 6 Noiembrie, nr. 13;
Tel. 0230.530882;
Persoana de contact: Bereanu C.Nicolae.
e-mail : leonidalari@yahoo.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
