Toţi românii de bună-credinţă din România sunt cuprinşi de o mare îngrijorare în urma alegerilor parlamentare din Basarabia. Ani de zile după 1989, liderii Mişcării de Eliberare şi Reîntregire Naţională de acolo s-au adresat clasei politice de la Bucureşti să apropie cele câteva judeţe de Ţara - mamă şi ani de zile s-au aplicat doar nişte farduri ieftine pe obrazul plâns al Basarabiei. Oamenii care au văzut moartea cu ochii pentru idealurile naţionale, precum Vieru, Ilaşcu, Matcovschi, Dabija, Druc, Hadîrcă şi alţii au făcut drum bătut între Preşedinţie şi Guvern în toate regimurile, dar sulemeneala superficială peste lacrimile concrete ale unei populaţii hăituite şi înfometate nu a fost schimbată prea mult. De la podurile de flori trebuia să se treacă la podurile de fier, la aceleaşi şine de cale ferată pe întreg cuprinsul Ţării Româneşti, trebuia să se stabilească un sistem energetic unic, să se formeze firme mixte moldo-române, să se colaboreze, în special, cu societăţi de creaţie şi formaţiuni politice unioniste, să se creeze o mentalitate şi o atitudine faţă de românii basarabeni şi judeţele lor, la fel ca pentru românii şi judeţele din interiorul Ţării.
Neîndoielnic, toate aceste măsuri despre care am vorbit puteau fi incluse într-un program coerent, întocmit temeinic şi la nivel guvernamental. Or, la luările mele de cuvânt de 8 ani la rând în Parlament, la plenare, congrese, în privinţa situaţiei disperate a românilor basarabeni, nu o dată mi s-a reproşat că mă ocup prea des de acest subiect, că altele sunt imperativele vremii. Ba ziare ca "Evenimentul zilei", "Monitorul de Suceava", "Libertatea", "Naţional" m-au denigrat în fel şi chip pe mine şi pe colegii mei de luptă, făcându-se a uita serviciile reale aduse de către noi României şi faptul că am ţinut piept puhoaielor străine, apărându-ne "sărăcia, şi nevoile, şi neamul", precum spunea marele Eminescu.
Dar cine a pledat şi a obţinut victoriile din 1989 în Basarabia? - limba română, limbă de stat, grafia latină, istoria românilor, însemnele naţionale? O mînă de intelectuali basarabeni sau aceşti scuipători de otravă şi noroi care au stat la călduţ, alde C. Nistorescu (deunăzi s-a luat şi de noi, cei de la P.R.M.), I.Cristoiu, T. Avram, Gr. Gricurcu şi alţii.
Se întreabă, însă, cât să reziste nişte oameni vânaţi, striviţi, arestaţi, ameninţaţi cu moartea, în faţa unui colos imperial rus, cu Armata a 14-a de ocupaţie în coastă şi fără un sprijin serios din partea Ţării - mamă.
Clasa politică de la conducerea României, în tot acest timp de la 1989 încoace, nu a privit problema Basarabiei ca pe o prioritate, ci s-a ocupat de interese de mâna a doua, de înavuţiri rapide şi ascensiuni uluitoare peste noapte, cu iz de parvenitism. Iar presa din România era preocupată mai cu seamă de scandaluri cu vip-uri, de poze obscene, jigniri şi umiliri aduse românilor basarabeni şi bucovineni, iar nu de necazurile, de strigătul lor de ajutor, cu gura strâmbată de baionetă şi auzul zdrumicat de şenilele tancurilor.
Singurele ziare care au publicat număr de număr articole, interviuri, versuri, radiografiind situaţia reală din aceste teritorii ocupate sau într-o independenţă precară, trebuie să recunoaştem, la Bucureşti, au fost "România Mare" a domnului C.V.Tudor, "Totuşi iubirea" a domnului Păunescu, ce nu mai apare, "Românul" (care nu mai apare), la Chişinău - "Literatura şi Arta", "Glasul Naţiunii", iar la Cernăuţi - "Plai Românesc" şi "Arcaşul", care apar când şi cum.
Şi acum, într-un tîrziu, după ce că n-au răspuns cu nici un cuvânt de compasiune, cu nici un umăr de sprijin chinuiţilor români din Basarabia şi Nordul Bucovinei, tot aceşti cameleoni politici, tot aceşti şacali ai presei se apucă cu mâinile de cap: vai, ce s-a întîmplat în Basarabia, vai, ce-au făcut românii basarabeni ?! Dar ce puteau să mai facă, doamnelor şi domnilor, lăsaţi fiind de izbelişte de către Ţara lor, istoviţi de foame, frig şi de un război cu Rusia, că acesta a fost, în fond, conflictul transnistrean în care s-au pierdut mii de vieţi omeneşti.
Oricum o fi, puţini câţi sunt acolo, au făcut, totuşi ceva mai mult, dacă e să comparăm cele câteva milioane care s-au confruntat cu hidra imperială rusă pe lângă cele 24 milioane din Ţară, care au privit această confruntare.
Care va fi situaţia de mai departe în această colonie a Rusiei - Basarabia? Câştigătorul scrutinului din 25 februarie 2001, Vl. Voronin, deja a făcut nişte declaraţii antiromâneşti, pentru că el şi acoliţii săi sunt antiromâni şi încă legaţi cu mafia rusă, deţinătoare de gaze, petrol, tutun, energie electrică. Dar mai trist ca orice este că se urmăreşte aruncarea peste bord a muncii şi a luptei noastre de zeci de ani: victoriile spirituale pentru păstrarea identităţii românilor basarabeni. O foamete cruntă, aş zice, provocată, ca cea din 1946-1947, după al doilea război mondial, o dorinţă de supravieţuire pe acele pământuri, o ştrangulare a suflării, ca între ciocan şi nicovală, o lipsă de informare din cauza întunericului din sate a determinat pierderea alegerilor în Basarabia de către unionişti. Fireşte, un anume rol l-a avut şi faptul că forţele naţionale unioniste nu s-au coagulat într-un bloc comun, dar acesta, totuşi, n-a fost un factor determinant alături de vagoanele de ajutoare şi bani pompate de la Moscova. De acum încolo va începe vânătoarea liderilor Mişcării de Eliberare, atacul asupra spiritualităţii româneşti, exact ca în timpul ocupaţiei din 1940, exact ca în timpul războiului din Transnistria, din 1992.
S-ar mai putea ca atunci când Voronin şi clica sa va întinde prea tare coarda, să aibă loc tulburări sociale, chiar şi vărsări de sânge. Dar atunci i-aş cere o socoteală lui Voronin, şi anume, să-şi amintească momentul pe când era ministru de Interne şi au fost arestaţi câţiva adolescenţi care cântau cântece patriotice. Arestarea lor a declanşat furia oamenilor care s-au adunat cu sutele în faţa clădirii Ministerului de Interne. Să-şi mai amintească tov. Voronin că a apelat la noi, scriitorii (G.Vieru, N.Dabija, eu şi preotul Buburuz), pentru a domoli mulţimile şi a evita masacrul preconizat de generali ruşi, căci pe noi ne ascultau aceste mulţimi, şi nu pe el.
Iată, aşadar, că sumbrele mele previziuni despre care am preîntâmpinat nu o dată societatea românească prind să ia contur. Şi mai cutează unii fraţi să spună, de ce, adicătelea, anumite personalităţi marcante din Basarabia n-au rămas acolo? Ei bine, fraţilor, dar ce Dumnezeu vreţi, ca toţi liderii naţionali basarabeni să stea prin puşcării ca Ilie Ilaşcu şi grupul său, să fie zdrobiţi de autocare ca Dumitru Matcovschi, să zacă în morminte ca Lida Istrati, Ion Vatamanu, Doina şi Ion Aldea Teodorovici? Da, acestea sunt consecinţele după recunoaşterea unui stat în stat de către Ţara - mamă, cumplite, fatale. Dar, de fapt, dacă ne gîndim bine, a fost recunoscut statutul de colonie basarabeană a Rusiei şi statutul de colonie bucovineană a Ucrainei pe pămînturile strămoşeşti ale României. Iar în colonii, alegerile, oricât de corecte ar fi în aparenţă, nu sunt, totuşi, ca în ţările libere, ci supuse regimului şi controlului colonial. Ar fi cazul ca democraţiile occidentale să înregistreze în analele lor că fenomenul colonialismului, împotriva căruia ele luptă cu atâta îndârjire pe tot mapamondul, se mai menţine alături de ele, în inima Europei, şi anume în România, pe teritoriile ei răpite de străini. Şi să mai consemneze aceste democraţii occidentale că au primit o lecţie dură în aceste alegeri pentru indiferenţa şi lipsa lor de vigilenţă.
Însă viaţa merge înainte, reunificarea va avea loc, asta o spun profeţii, chiar şi cei ruşi.
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 martie 2001
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu